O carte pe zi: ”un somn pe scaunul electric” de Ioan Es. Pop

Am obţinut o mărturisire de la Poetul Ioan Es. Pop la foarte scurt timp după ce am primit pdf-ul cărţii pe care o semnalăm astăzi: „Cartea asta s-a născut sănătoasă şi urma să fie tipărită puţin după 15 martie 2020, dar întârzierea nu i-a dăunat. A stat în carantină lângă mine şi m-a vindecat de nelinişti pe care, altfel, le-aş fi parcurs mai greu. Le mulţumesc tuturor celor care o vor citi.”
Este cel mai recent volum de poeme ale lui Ioan Es Pop, admirabile, cum i-au fost aproape toate poemele, de când tot scrie/ publică, adică de mai bine de 25 de ani. Un volum cu puţine pagini, ca mai toate de până acum, cu cinci părţi: „păzea!, radicalii sunt liberi”; „un somn pe scaunul electric”; „postumani la masa de seară”; „o scrisoare pierdută la anul 2012” ; „nicăieri.ro”.

Primele trei părţi sunt cicluri de poeme uimitoare, îl cităm pe cel care dă titlul volumului:

„întinde-te ca-n leagăn şi readu-ţi aminte/ de parcă le-ai gândi întâia oară:/ “prima moarte e doar spaimă şi premeditare”/ şi “ce nesperat prilej de război această pace”/ şi “tatăl este absent, ne putem permite orice”.// dar oare amicul ce-ar spune? “om singur lângă om singur, aşa se-ncheie păcile şi bătăliile.” şi zoli de colo:/ “hansi, tâmpitule, aia-i fereastra, uşa-i dincoace.”/ şi hans de dincolo: “acum m-au gradat. am însemne mari pe/ ficat. asta de când încă stam p-acilea cu voi.” şi apoi elvira:? “iar binele se duce mai iute ca toate,/ numai răul rămâne nemuritor.”// reauzi-l pe mircea: “eu nu mă mai duc azi acasă. dar ştiu:/ unul din voi are să mă trezească./ unul din voi pre mine mie însumi mă va vinde.”/ sau pe porcec: “se prevăd neşanse potrivite pentru vara asta./ trecutul decade şi e limpede că un an ca acesta/ n-o să mai prind eu vreodată.” sau pe/ iova: “ia uite-aici: port mănuşi să nu se vadă, căci acum/ scriu direct pe mâna mea: e mătuşa mea decedată.»// hai, încă un pahar, pentru gioni:/ “pe el speranţa – că a avut-o o singură dată/ cât l-am cunoscut – l-a răpus mai iute decât/ pe alţii în doi ani disperarea.” şi pentru/ gore, „mormolocul de dâmboviţa, mare duce de apă dulce”./ şi pentru popescu, mâine-poimâine nume de stradă/ şi pentru tot clerul şi poporul adunat aici.// iar tu, acolo, pe scaun, te simţi bine, nu?,/ după ce i-ai auzit pe toţi/ – de-acum chiar că poţi să dormi ferice.”

Partea a patra, „o scrisoare pierdută la anul 2012”. are o poveste pe care poetul o spune pe scurt: Urmare a unei comenzi de la Uniunea Compozitorilor pentru un musical, Mircea Tiberian m-a invitat, în 2012, să-i compun nişte texte ritmate şi cu rimă care să dea voce unor personaje din Scrisoarea pierdută. Pentru forma clasică de musical, mai era nevoie de câteva duete şi de unul sau două coruri. Aşa s-au născut versurile acestea, pentru care Mircea a compus muzica. Prologul şi Epilogul au fost adăugate în anul 2019.

Ultima parte, „nicăieri.ro”, cu mottoul „Noi parcă ne-am născut în Aeropa,/ Căci numai umbra celui care pleacă o iubim.”, cuprinde textul (destul de amplu) scris prin 2015 şi publicat în revista Vatra în septembrie/octombrie 2017 despre cum „scapă Europa de ameninţarea românească” şi care se încheie astfel:

„În iunie 2010, în România reveniră, la grămadă, cerşetorii, infractorii, neisprăviţii, dar şi câteva zeci de mii de români care, în ţările lor de adopţie, prosperaseră şi dobândiseră preţuirea celor din jur.
Atribuţiile organelor de ordine din România fură sporite, ca şi privilegiile lor. Educaţia primi bani mai mulţi şi la fel şi Sănătatea, noua sinteză a poporului român de acasă cu poporul român de afară dădu semne de reuşită, iar antipatia italienilor şi a altor popoare faţă de românii întorşi în ţara lor se prefăcu în autoreproş, apoi într-o duioasă compătimire a celor pe care-i urâseră atât de mult cândva şi în cele din urmă chiar în invidie. Un soi de comunism controlat, neateu şi pluripartinic ajunse la o uimitoare împăcare cu capitalismul. Care nu mai era nici el atât de capitalist pe cât fusese anterior.
Aşa scăpă Europa de ameninţarea românească.

Totuşi, la sfârşit de octombrie 2010, o crimă cumplită făcu poporul român să se revolte împotriva poporului român. Căruia i se ceru să plece. Numai că poporului român care voi să plece i se răspunse că în România i s-au asigurat toate condiţiile pentru a rămâne. Pentru că între timp italienii implementează şi ei programul şi ai lor se întorc şi ei acasă, iar spaniolii de afară se întorc şi ei în Spania şi în general toţi cei plecaţi se întorc pe la casele lor şi nu vor să-i găsească acolo pe alţii şi.”

Ioan Es. Pop – un somn pe scaunul electric. Editurile Tracus Arte şi Charmides. 100 pag.