- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (20.01.2020, 08:34)
- Stelian Turlea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O carte pe zi: „Viaţa secretă a lui William Shakespeare", de Jude Morgan
O reconstituire îndrăzneaţă a vieţii marelui William Shakespeare.
137 afișări
O carte pe zi: „Viaţa secretă a lui William Shakespeare", de Jude Morgan
„Urmăriţi-l acum pe actorul cel tânăr şi smead, pe nume Will, în timp ce iese din cârciumă. Priviţi cum înaintează iute pe străzile Londrei, năucitoare în ceasurile amiezii, când simţi tot timpul răsuflarea cuiva în obraz, iar existenţa umană înseamnă ciocnire. Urmaţi întocmai drumul străbătut de silueta lui prin mulţime şi veţi vedea că nu vă veţi atinge de nimeni; că, nu se ştie cum, fără să slăbească pasul, se unduieşte şi se fereşte, şi în fiece clipă are profilul supt al unui spadasin subţiratic, ajungând la destinaţie fără a se şterge de vreun alt trup, de parcă ar fi tăiat-o peste o mirişte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pedro Sánchez ia în calcul demisia. Soția Premierului spaniol este anchetată pentru presupus trafic de influență
-
Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
-
Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara
-
Şeful TikTok, după promulgarea legii care ar putea interzice aplicaţia în SUA: Nu plecăm nicăieri
Ieşind din Cheapside, se strecoară într-o ospătărie unde şi intrarea din faţă seamănă cu o uşă din dos. Peste drum, faţade impozante, îmbrăcate în lemn, hanuri de vază şi cu multă faimă îşi arată firmele grele, ca nişte crainici priponiţi în balamale. Aici este o <<Stea>>, dincolo, <<Trei Bărdace>>, iar pe un colţ este o <<Sirenă>>, scârţâindu-şi în vânt jumătatea de trup, zugrăvită în culori. Dar locul acesta, mai modest decât cele mai modeste, este pe placul lui: mâncarea e ieftină şi săţioasă, şi, dacă ceri cele trebuincioase scrisului, descoperi că cerneala chiar se poate folosi, pe când în alte hanuri o primeşti uscată sau prea subţiată cu apă.
Cere cerneală şi pană de scris şi porunceşte să i se aducă o friptură de pasăre. Are hârtia lui – un manuscris legat cu sfoară, cu rânduri scrise de mâini diferite, unele înaintând ordonat, altele luând-o tremurat la vale. Foloseşte dosul paginilor, pe care scrie agitat şi brusc la răstimpuri. Între două reprize de scris priveşte spre vatra mare, unde se găteşte prânzul lui, iar uneori mâna stângă i se mişcă ciudat pe blatul mesei, ca o omidă dănţuitoare. Versul, ritmul, trebuie să ţii seamă de ele.
Ce face el este să cârpească şi să peticească un lucru deja cârpit şi peticit, o piesă alcătuită în tovărăşie de trei oameni şi modificată de alţi trei înainte să încapă pe mâna lui. S-o facă să sune bine. O slujbă care nu se deosebeşte prea mult de a altor meşteşugari, pe care îi vezi strămutaţi pe la mesele din oraş, foindu-se în jurul unei hălci de carne aburinde, consultându-şi tăbliţele. O îndeletnicire profană. Numai că prin crăpăturile nemulţumirii lui aprige şi tenace străluceşte altceva: ceva ce aparţine unei alte vieţi, unei alte lumi, îndepărtate, dar prezente, precum lucrarea zeilor.
Acest Will şi, de cealaltă parte, Will, fiul mănuşarului, cel care străbătea strada din Stratford spre Hanul <<Lebăda>> ca să-şi petreacă vremea cu actorii ambulanţi. Cum a putut unul să se prefacă în celălalt?”
Am preluat acest lung fragment din romanul pe care îl semnalăm astăzi pentru a vă convinge de frumuseţea acestei cărţi, de savoarea scrisului lui Jude Morgan. Un autor britanic care a studiat la University of East Anglia şi a început să scrie literatură sub îndrumarea lui Malcolm Bradbury şi a Angelei Carter. A publicat mai multe volume de mare succes.
Scriu editorii români: „Cum a reuşit fiul unui mănuşar englez să ajungă cel mai mare scriitor din toate timpurile? A existat Shakespeare cu adevărat? Sau a fost el doar un nume? Istoria consemnează puţine fapte despre el: s-a căsătorit cu o anume Anne Hathaway, a plecat din Stratford să-şi caute norocul la Londra şi a dat lovitura. Fiu plin de ură, soţ aproape bun, meşter fără voie, actor ambiţios, scriitor mistuit? Toate acestea şi mult, mult mai mult de atât. Şi totuşi, când şi cum a devenit el geniu?
Viata secretă a lui William Shakespeare trage cortina şi ne invită să ne imaginăm cum ar fi putut fi el înainte ca un om de rând să se transforme intr-o legenda. Jude Morgan îi spune povestea într-un roman cuceritor despre artă şi dragoste, dar mai ales despre ce descoperim între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună, între alb şi negru, între realitate şi ficţiune.”
„Morgan pare să fi surprins personalitatea lui Shakespeare, adică să fi creat un personaj credibil, în acelaşi timp lăsându-se complet fascinat de el.“ (The Guardian)
Jude Morgan - "Viaţa secretă a lui William Shakespeare". Editura Nemira, colecţia Babel. Traducere din limba engleză de Adriana Voicu. 639 pag.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
CANCAN.RO
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni milionar într-un an. Câți bani a câștigat în 10 luni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe