O cunoscută actriţă şi cântăreaţă a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară

Actriţa şi cântăreaţa australiană Olivia Newton-John a anunţat că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară, în ultimele trei decenii, într-un interviu difuzat pe postul de televiziune american Seven, afiliat CNN.

2360 afișări
Imaginea articolului O cunoscută actriţă şi cântăreaţă a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară

O cunoscută actriţă şi cântăreaţă a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară

Actriţa şi compozitoarea a spus că tratează acest cancer, care i-a fost descoperit la baza coloanei vertebrale, cu medicamente "moderne", dar şi cu remedii naturale.

"Soţul meu (omul de afaceri John Easterling, n.r.) este mereu lângă mine, mă sprijină tot timpul şi cred că voi învinge cancerul şi acesta este scopul meu", a declarat actriţa, care, peste câteva săptămâni, va împlini 70 de ani, în interviul difuzat duminică.

Actriţa a devenit celebră cu rolul Sandy din musicalul "Grease", în care a jucat alături de John Travolta, Stockard Channing şi Jeff Conaway. Lansat în vara anului 1978, filmul "Grease" a obţinut încasări de aproape 400 de milioane de dolari pe plan mondial, devenind musicalul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.

De atunci, artista a lansat şi numeroase piese de succes.

Născută pe 26 septembrie 1948, ea a fost recompensată cu patru premii Grammy şi nominalizată la trofeele Globul de Aur, pentru rolul din filmul "Grease" (1978).

Newton-John a fost diagnosticată prima dată cu cancer mamar, în 1992, şi este o susţinătoare a campaniilor pentru lupta împotriva acestei boli şi a celor pentru drepturile animalelor. De altfel, artista a înfiinţat în Melbourne, Australia, Olivia Newton-John Cancer Wellness Research Center.

A doua oară când a fost diagnosticată cu cancer, tot mamar, dar care se extinsese spre un umăr, a fost în 2013.

După cel de-al treilea diagnostic, actriţa, care locuieşte în prezent în SUA, a spus că a apelat şi la un tratament cu ulei de canabis, contra durerilor, adăugând că speră ca în viitor remediul să fie disponibil şi în ţara ei natală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici