,,Ochii pe mine!”, despre Bani negri (pentru zile albe). Regizorul şi scenaristul Daniel Sandu: ,,Nu ne-am propus să educăm lumea cu acest serial” / ,,Românul nu este o victimă a sistemului, este un complice!”

  • Daniel Sandu: ,,Nu prea cred că filmele sau serialele schimbă lumea pe care o trăim.”
  • Daniel Sandu: ,,Lipsesc foarte multe lucruri din cinematografia României pentru că lipsesc foarte multe lucruri din România.”
  • Daniel Sandu:„ ,,Doru şi Ionel, personajele din serial, nu sunt inspirate din oameni reali. Sunt două personaje fictive, create după chipul şi asemănarea frustrărilor autorului”
  • Alexandru Papadopol: ,,Conceptul întregului serial era să răsturnăm preconceptul cu care eram obişnuiţi din filmele americane.”
937 afișări

,,Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, invitaţi luni seara la Aleph News – actorul Alexandru Papadopol şi regizorul şi scenaristul Daniel Sandu.

Regizorul şi scenaristul Daniel Sandu şi actorul Alexandru Papadopol îţi incită imaginaţia şi îţi spun de ce merită să vezi „Bani negri (pentru zile albe)”, dar şi care este feedback-ul primit până acum.

O poveste de viaţă, spusă în şase episoade

„Bani negri (pentru zile albe)” - primul serial de comedie produs de HBO în România. De ce răstoarnă clişeele din filmele americane? Cum reuşeşte să zugrăvească tarele societăţii româneşti, în special corupţia, prezentă în mai toate instituţiile, dar şi care sunt valorile care fac diferenţa dintre bine şi rău?

De unde a apărut ideea serialului şi cum s-a concretizat?

,,Ideea a apărut cu mulţi ani înainte să încep colaborarea cu HBO. Prin 2017 am avut ocazia să le pitch-uiest nişte proiecte noi şi acest proiect a ieşit în evidenţă pentru că era singurul proiect pe comedie. HBO l-a îmbrăţişat de la bun început, i-a dat green light pentru dezvoltare.

A trecut prin parcursul de un an de zile de scriere a scenariilor şi apoi a primit green light pentru a intra în producţie. (…) Am făcut această satiră a la Caragiale în care încercăm să arătăm lucrurile aşa cum sunt ele de fapt, dar într-o manieră veselă”, povesteşte Daniel Sandu.

Când ,,bani albi pentru zile negre” se transformă în ,,bani negri pentru zile albe”

Cu siguranţă, fiecare dintre noi a folosit zicala ,,bani albi pentru zile negre.” Regizorul şi scenaristul Daniel Sandu o vede altfel. O pliază însă perfect pe tarele societăţii româneşti, transformând-o în ,,bani negri pentru zile albe.”

,,Conceptul întregului serial era să răsturnăm preconceptul cu care eram obişnuiţi din filmele americane. Dacă-l răsturnăm, subliniem mult mai bine realităţile noastre”, subliniază actorul Alexandru Papadopol.

D. Sandu: ,,Sunt personaje create după chipul şi asemănarea frustrărilor autorului”

Daniel Sandu explică cine sunt Doru şi Ionel, cele două personaje din serial, în jurul cărora se învârte întreaga acţiune, dar şi ce anume l-a inspirat în construirea lor.

,,Doru şi Ionel, personajele din serial, nu sunt inspirate din oameni reali. Sunt doua personaje fictive, create după chipul şi asemănarea frustrărilor autorului. Doi oameni cinstiţi în această societate care se confruntă cu efortul de a supravieţui unei societăţi în care, la fiecare pas, ai de înfruntat tot felul de nedreptăţi, de nereguli, de ilegalitaţi.”

O lume într-o eternă întârziere

În plus, serialul serialul zugrăveşte o lume care nu ne este deloc străină, în care totul este în întârziere. De la salvarea pe care o aştepţi ca pe ultima licărire de speranţă şi ea nu mai vine până la cel mai banal lucru. Totul întârzie.

,,Toate elementele din serial: poliţia, salvarea, toată lumea întârzie în acest serial pentru că, uite, eu mă amuz şi cu ştirea de azi: “primul tren care pleacă de la Gara de Nord spre aeroport, prima lui cursă, a reuşit să întârzie 30 de minute. E cumva ceva specific zonei Balcanice.”

 

D. Sandu: ,,Vrem să transmitem nişte semnale de alarmă”

Daniel Sandu nu crede că un film sau un serial poate schimba sau educa o lume întreagă. Ceea ce îşi doreşte cu adevărat este ca serialul ,,Bani negri (pentru zile albe)” să tragă un semnal de alarmă în legătură cu problemele din societatea românească.

,,Nu există doar oameni buni şi oameni răi. Am căutat sa evitam liniaritatea. Noi nu ne-am propus să educăm oamenii cu acest serial, ci să transmitem nişte mesaje, să transmitem nişte semnale de alarmă. Eu nu prea cred că filmele sau serialele schimbă lumea pe care o trăim.”

D. Sandu: ,,Într-un final, ne mirăm de ce avem aleşii pe care îi avem”

,,Românul nu este o victimă a sistemului, este un complice al sistemului. Dar nu toţi românii. Mare parte din ei. Majoritatea celor care votează. Într-un final, ne mirăm de ce avem aleşii pe care îi avem... Pentru că aceştia sunt votaţi de către cei care vin la vot.”

D. Sandu: ,,Este foarte greu de finanţat un film horror sau comercial”

Daniel Sandu vorbeşte despre cât de greu este să faci un film comercial în România. Mărturiseşte că el a avut nevoie de zece ani pentru a face primul său lungmetraj.

,,Am răsturnat totul în imprecizia cu care ne confruntăm zi de zi în România. Lipsesc foarte multe lucruri din cinematografia României pentru că lipsesc foarte multe lucruri din România. Filmele româneşti sunt făcute cu fonduri de la CNC. În momentul în care ajungi acolo cu un scenariu horror, cel mai probabil nu o să câştigi următorii 25 de ani.

Este foarte greu de finanţat un film horror sau comercial, doar dacă este un horror de artă. Se schimbă comisia de la an la an. Mie mi-a luat 10 ani să fac primul meu lungmetraj. Automat, îl realizezi pentru publicul larg, nu ai suficiente bilete cât sa se justifice investiţia.”

Visul de a păşi pe covorul roşu se lasă aşteptat: ,,Acum ne mai întâlnim pe la interviuri”

Filmările pentru serialul „Bani negri (pentru zile albe)” s-au terminat înainte de izbucnirea pandemiei în ţara noastră. Nu la fel de norocoşi au fost şi în ceea ce înseamnă post-producţia care a prins perioada restricţiilor.

Evenimentele de promovare au fost amânate, iar visul de a păşi pe covorul roşu se lasă aşteptat. Deocamdată. Poate anul 2021 va fi cu mai multe zile albe…

„Cel mai amuzant element din tot vagonul post-producţiei a fost faptul că anul trecut când filmam ne gândeam că anul acesta vom fi pe covorul roşu. Acum ne mai întâlnim pe la interviuri. Au fost suspendate şi şedinţele foto pentru actori.”

A.Papadopol: ,,Tot oraşul plin cu chipul meu”

Alexandru Papodopol rămâne optimist, deoarece feedback-ul primit de la oameni este unul pozitiv. Cât despre faima pe care i-a adus-o serialul, iată ce mărturiseşte actorul.

„Nu prea le am eu pe astea cu followers, adică nu am o pagină… Ce pot să spun este că tot oraşul plin cu chipul meu (…) Feedback-ul este pozitiv. Oamenilor le place foarte mult serialul. Cu barza când am filmat, am avut un cablu prins. Când te urcai, ajungeai pe scară, până la etajul doi”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici