Oprescu despre Dinică: Am pierdut o valoare naţională

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că "atunci când vroiai să faci o enumerare a valorilor naţionale, unul din primele nume care îţi veneau în minte era Gheorghe Dinică", edilul subliniind că "se vorbeşte foarte puţin în România despre valori".

Oprescu despre Dinică: Am pierdut o valoare naţională (Imagine: Bogdan Stamtain/Mediafax Foto)

"Când vroiai să faci o enumare de valori naţionale unul din primele nume care îţi veneau în minte era Dinică. Vorbim foarte puţin despre valorile în România de astăzi. Iar de acum înainte o să vorbim şi mai puţin. Din păcate!", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, doctorul Sorin Oprescu, primar al Bucureştiului.

În opinia edilului şef, Gheorghe Dinică era un om foarte importat atât pentru România "fiindcă era unul dintre puţinii români cu care oricine se putea mândri", cât şi pentru Bucureşti "fiindcă era unul dintre cetăţenii de onoare ai Capitalei".

"Am pierdut astăzi un om important şi, îndrăznesc să spun, am pierdut o valoare naţională. Dumnezeu să-l odihnească!", a spus Sorin Oprescu.

Gheorghe Dinică - internat din data de 22 octombrie, în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti - a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 75 de ani.

A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.).

A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
gheorghe dinica a murit ,
OPRESCU ,
DINICĂ ,
deces ,
reactie
COMENTARII
  • cristi 11 nov 2009

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Gheorghe Dinica a fost unul dintre cele mai marcante personaje pentru romani din secolul acesta. Era un personaj plin de viata, de umor care si-a dedicat viata si cariera sa pentru public, pentru cei care il priveau, ascultau si ovationau ani la randul. Sper sa existe acea viata de apoi la care toti speram si sa ne revedem cu toti acolo. Dumnezeu sa te aibe in paza maestre DINICA!

  • ana roman 10 nov 2009

    ..........................Doaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaammmmmmmmmneeeeeeeeeeeeeeeee de ce ni-i iei pe cei mai buni????????????

  • Alex 10 nov 2009

    Numai cand te uiti si vezi in cate filme a jucat iti poti da seama ce mare actor a fost .Pacat ca sa stins din viata .
    Condoleante familiei si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !!!

    MULTUMIM DOCTORULUI PENTRU CUVINTELE ROSTITE

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa