Ordonaţa 13 – o cronologie care nu a ajuns la Academie

Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptată de Guvernul României în noaptea de marţi spre miercuri (31 ianuarie - 1 februarie).

1649 afișări
Imaginea articolului Ordonaţa 13 – o cronologie care nu a ajuns la Academie

COM: Ordonaţa 13 – o cronologie care nu a ajuns la Academie (Imagine: Marian Ilie / Mediafax Arhiva Foto)

În aceeaşi noapte, rotativele tipografiei Monitorul Oficial au şi tipărit-o.

Răspunsul societăţii civile nu s-a lăsat aşteptat: protestele împotriva Ordonanţei au început chiar în noaptea adoptării şi au continuat, de atunci, în fiecare zi. Au ieşit în stradă sute de mii de oameni, şi nu doar la Bucureşti. De la evenimentele din decembrie 1989, este cea mai amplă acţiune "de stradă" care se petrece în România. Guvernul sfidează demonstranţii şi anunţă că nu este dispus să facă niciun pas înapoi. Contestatarii, la rândul lor, anunţă că nu se lasă şi vor continua protestele.

O seamă de reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti (Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Belgia, Franţa, Canada, Olanda) semnalează Guvernului român că tocmai ce a intrat în derapaj.

Guvernul susţine, în continuare, Ordonanţa.

Mai mulţi profesori universitari ai Universităţii din Bucureşti reacţionează la adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Codului penal, pe care o califică drept "politică anti-românească".

Guvernul nu are nicio reacţie.

Oficiali de rang înalt ai Consiliului Europei lansează un avertisment Guvernului român în chestiunea adoptării Ordonanţei 13.

Fiind formulat într-o limbă străină, Guvernul nostru ignoră avertismentul.

Pe pagina sa de Facebook, Mihai Şora scrie, de la altitudinea centenarului său: "Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanţii în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democaratic care te-a adus la Putere, în numele «democraţiei», al poporului… În numele «democraţiei populare». Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi facă în continuare de cap!".

Guvernul, însă, nu se împiedică de postarea unui bătrân înţelept.

Patriarhul Daniel intră şi el în scenă şi livrează, în spaţiul public, un comunicat îmbrăcat în atât de multe cuvinte, încât abia de-i mai poţi găsi miezul. Dar miezul, dacă-l cauţi bine este acesta: "Adesea există violenţă şi tulburare şi pentru că oamenii nu mai adună în sufletul lor pacea care vine de la Dumnezeu şi care pacifică patimile egoiste ca abuzul de putere şi de profit material fără limite". Focus pe "patimile egoiste ca abuzul de putere şi de profit material fără limite".

Guvernul tace.

Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti adresează un mesaj public: "Azi, cînd îi văd la televizor pe guvernanţii noştri, am o puternică senzaţie de déja vu. Promisiunile de salarii mărite le-au făcut şi actualii guvernanţi, şi Nicolae Ceauşescu. Sînt prea în vârstă ca sa mă mai pot înşela. Oamenii de această categorie îţi pun cizma pe gât şi te întreabă dacă nu cumva te strânge. Dacă vă doriţi o ţară în care să puteţi trăi, luaţi aminte: nimic nu se obţine fără rezistenţă. Iar rezistenţa, acum, se numeşte Piaţa Victoriei".

Guvernul n-aude, nu vede.

Dar nu numai Guvernul tace. Mai este o instituţie care n-a avut până acum nicio reacţie, şi anume Academia Română.

Ce este Academia? Aşa cum singură se descrie, este „cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, care reuneşte personalităţi marcante din ţară şi din străinătate din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii.” Crema intelighenţiei acestei naţii. Care este rolul Academiei? Ne spune tot dânsa: "este un participant activ în viaţa societăţii" (informaţiile despre Academie sunt preluate de pe site-ul instituţiei).

Niciun comentariu, doar o constatare: în aceste zile, Academia tace la unison cu Guvernul.

Restul este, vorba cuiva, "Bullshit".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici