Oscar 2021. Predicţiile criticului de film Irina Margareta Nistor, înainte de decernarea premiilor Oscar

  • Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie la Los Angeles.
  • Nominalizaţii vor fi prezenţi la gala care va avea loc la Union Station din LA.
  • Filmul „Colectiv” este nominalizat la două categorii, cel mai bun documentar şi cel mai bun lungmetraj internaţional.
3326 afișări
Imaginea articolului Oscar 2021. Predicţiile criticului de film Irina Margareta Nistor, înainte de decernarea premiilor Oscar

Premiile Oscar 2021

Iubitorii cinematografiei aşteaptă rezultatele celor mai cunoscute premii din lume, acordate de Academia Americană de Film. Oscarurile vor fi decernate în dimineaţa următoare, la ora 5:00, pe canalul ABC, iar ceremonia va fi transmisă în peste 225 de ţări.
 
Iată ce spune Irina Margareta Nistor despre posibili câştigătorii ai premiilor: „După câte cunosc eu, din păcate tot „Nomadland” o să câştige şi pe la toate secţiunile o să fie aşa. Mai degrabă un Oscar de documentar pentru că şi „Nomadland”-ul ăsta e ca un documentar. În egală măsură Antony Hopkins - filmul lui este tot un documentar - ca să vadă ce ar putea să i se întâmple la bătrăneţe”.
 
Anul acesta a adus multe suprize în cinematografia românească, iar pentru gala Premiilor Oscar ţinem pumnii strânşi pentru nominalizările producţiei „Colectiv”. Este prima dată când România este nominalizată nu la una, ci la două categorii.
 
„Important este că a ajuns acolo, cred că asta contează foarte tare. E ca la Olimpiadă. Important e să poată participa, adică să fie şi România acolo ... Şi încă la două secţiuni. Iar în partea cealaltă, am văzut caracatiţa, ne-a mâncat capul de fiecare dată. Nu e greu nici celălalt film care, după cum tot spun, este coprodus de soţii Obama, deci concurenţa e foarte mare. Dacă nu ar fi fost concurenţa mare, ar fi fost trist”, mai spune Irina Margareta Nistor.

Oscar 2021. Principalele nominalizări la premiile Oscar

Oscar 2021 - Cel mai bun film

  • "Nomadland"
  • "The Trial of the Chicago 7"
  • "Mank"
  • "Promising Young Woman"
  • "Minari"
  • "The Father"
  • "Sound of Metal""
  • "Judas and the Black Messiah"

Oscar 2021 - Cel mai bun actor

  • Chadwick Boseman - "Ma Rainey's Black Bottom"
  • Anthony Hopkins - "The Father"
  • Riz Ahmed - "Sound of Metal"
  • Gary Oldman - "Mank"
  • Steven Yeun - "Minari"

Oscar 2021 - Cea mai bună actriţă

  • Carey Mulligan - "Promising Young Woman"
  • Frances McDormand - "Nomadland"
  • Vanessa Kirby - "Pieces of a Woman"
  • Viola Davis - "Ma Rainey's Black Bottom"
  • Andra Day - "The United States vs. Billie Holiday"

Oscar 2021 - Cel mai bun regizor

  • Chloe Zhao - "Nomadland"
  • David Fincher - "Mank"
  • Emerald Fennell - "Promising Young Woman"
  • Lee Isaac Chung - "Minari"
  • Thomas Vinterberg - "Another Round"

Oscar 2021 - Cel mai bun actor în rol secundar

  • Daniel Kaluuya - "Judas and the Black Messiah"
  • Sacha Baron Cohen - "The Trial of the Chicago 7"
  • Leslie Odom Jr. - "One Night in Miami"
  • Paul Raci - "Sound of Metal"
  • LaKeith Stanfield - "Judas and the Black Messiah"

Oscar 2021 - Cea mai bună actriţă în rol secundar

  • Olivia Colman - "The Father"
  • Amanda Seyfried - "Mank"
  • Glenn Close - "Hillbilly Elegy"
  • Youn Yuh-jung - "Minari"
  • Maria Bakalova - "Borat Subsequent Moviefilm"

Oscar 2021 - Cel mai bun scenariu original

  • "Judas and the Black Messiah"
  • "Minari"
  • "Promising Young Woman"
  • "Sound of Metal"
  • "The Trial of the Chicago 7"

Oscar 2021 - Cel mai bun scenariu adaptat

  • "Borat Subsequent Moviefilm"
  • "The Father"
  • "Nomadland"
  • "One Night in Miami"
  • "The White Tiger"

Oscar 2021 - Cel mai bun film de animaţie

  • "Onward"
  • "Over the Moon"
  • "A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon"
  • "Soul"
  • "Wolfwalkers"

Oscar 2021 - Cel mai bun documentar

  • "Collective"
  • "Crip Camp"
  • "The Mole Agent"
  • "My Octopus Teacher"
  • "Time"

Oscar 2021 - Cel mai bun film străin

  • "Another Round" (Denmark)
  • "Better Days" (Hong Kong)
  • "Collective" (Romania)
  • "The Man Who Sold His Skin" (Tunisia)
  • "Quo Vadis, Aida?" (Bosnia and Herzegovina)

Oscar 2021 - Cel mai bun cântec original

  • "Husavik (My Hometown)," "Eurovision Song Contest"
  • "Fight for You" - "Judas and the Black Messiah"
  • "Hear My Voice" - "The Trial of the Chicago 7"
  • "Io Si (Seen)" -"The Life Ahead"
  • "Speak Now" - "One Night in Miami"

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici