Paulo Coelho: De ce media digitală este cea mai bună prietenă a scriitorilor

Ultimii ani au fost marcaţi de temeri în lumea editorilor de carte. Spectrul care îi ameninţă este media digitală, în varii forme.

326 afișări
Imaginea articolului Paulo Coelho: De ce media digitală este cea mai bună prietenă a scriitorilor

Paulo Coelho: De ce media digitală este cea mai bună prietenă a scriitorilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În urmă cu mai bine de zece ani, agentul meu se întorcea din Rusia cu veşti proaste: editorul cărţii mele "Alchimistul" hotărâse să renunţe la acest titlu pentru că vânduse mai puţin de 3.000 de exemplare. După căutări insistente, am găsit un alt editor de carte rusă, dar din păcate avea sediul la Kiev, în Ucraina, şi întâmpina dificultăţi în achiziţia de hârtie. Straniu este că în aceeaşi perioadă, cu doar câteva săptămâni mai devreme, găsisem pe internet o ediţie pirat a traducerii în limba rusă, şi reacţia mea imediată a fost să pun pe seama pirateriei vânzările slabe din Rusia.

Ca orice scriitor, îmi doream ca opera mea să fie citită. Din moment ce cartea tipărită nu mai era disponibilă şi nu aveam nici o idee când o să apară la noua editură, m-am gândit că ar fi oportună o versiune digitală. Şi am pus pe website-ul meu versiunea pirat a traducerii, pentru ca oricine să o poată descărca gratuit.

La sfârşitul anului 2000, editorul meu ucrainean mi-a scris încântat că a vândut 10.000 de exemplare! Un an mai târziu, m-a anunţat că a vândut 100.000, iar până la finele lui 2002 vânduse un milion de exemplare din traducerea în limba rusă a romanului "Alchimistul".

Între timp, primeam mesaje referitoare la ediţia pirat postată pe site-ul meu. Multe dintre ele spuneau: "Sunt foarte fericit(ă) că am găsit cartea dvs.." Concluzia mea a fost că Rusia avea grave probleme de distribuţie, din cauza vastităţii sale teritoriale, iar internetul era mijlocul ideal de a duce cartea la cititori.

Citeşte continuarea articolului pe www.elefant.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici