PNL a atacat la CCR modificările la Legea de funcţionare a SRR şi SRTV: finanţarea emisiunilor adresate străinătăţii, blocate, în favoarea celor în limbile minorităţilor naţionale

PNL a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, pe motiv că aceasta va compromite organizarea celor două instituţii.

96 afișări
Imaginea articolului PNL a atacat la CCR modificările la Legea de funcţionare a SRR şi SRTV: finanţarea emisiunilor adresate străinătăţii, blocate, în favoarea celor în limbile minorităţilor naţionale

PNL a atacat la CCR modificările la Legea de funcţionare a SRR şi SRTV: finanţarea emisiunilor adresate străinătăţii, blocate, în favoarea celor în limbile minorităţilor naţionale

PNL a arătat, în sesizarea adresată CCR, că Senatul, în calitate de Cameră decizională, ”a adoptat propunerea legislativă (L263/2016) în şedinţa din data de 20 iunie 2017, dar cu un conţinut substanţial modificat faţă de forma dezbătută şi adoptată de prima cameră sesizată (Camera Deputaţilor) încălcând astfel principiul bicameralismului; pe fond, propunerea legislativă astfel cum a fost adoptată, încalcă principii şi drepturi constituţionale şi nu clarifică statutul juridic al SRR şi SRTv ca urmare a schimbării modalităţii de finanţare introduse prin Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.”, transmite PNL, într-un comunicat de presă

Totodată, în sesizarea către CCR se arată că Guvernul a transmis Senatului, în luna martie a acestui an, punctul său de vedere negativ cu privire la propunerea legislativă criticată, iar Comisia pentru buget din cadrul Senatului a emis, de asemenea, un aviz negativ încă din data de 14 iunie 2016.

Liberalii susţin că actuala lege a SRR si SRTV reprezintă o sfidare şi o încălcare a drepturilor cetăţenilor români din străinătate, deoarece s-a abrogat în integralitate norma care prevedea finanţarea producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, ”blocând astfel activitatea Radio România Internaţional şi TVR Internaţional. În schimb, din fondurile alocate celor două societăţi de la bugetul de stat, vor fi finanţate şi emisiunile în limbile minorităţilor naţionale”, mai transmite sursa citată.

”Existe numeroase exemple în UE şi în lumea întreagă că astfel de exerciţii legislative politicianiste, populiste, generate de ambiţii personale şi de un interes comun general al societăţii, au dus în timp, la compromiterea activităţii unor radiouri sau televiziuni publice. Mai mult, această lege va scoate de sub controlul parlamentar executivul SRR şi al SRTV şi îl va duce într-o zonă a arbitrariului şi a influenţelor politice. Considerăm că legea este neconstituţională în integralitate”, a declarat senatorul Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului şi membru în Comisia pentru Cultură şi Media din Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici