Ponta:Tratatul ACTA nu va fi ratificat până când PE nu adoptă modificări ce garantează viaţa privată

Tratatul ACTA nu va fi ratificat până când Parlamentul European nu va adopta modificări care să impiedice afectarea drepturilor la viaţa privată, a declarat, marţi seara, premierul Victor Ponta.

287 afișări
Imaginea articolului Ponta:Tratatul ACTA nu va fi ratificat până când PE nu adoptă modificări ce garantează viaţa privată

Ponta:Tratatul ACTA nu va fi ratificat până când PE nu adoptă modificări ce garantează viaţa privată (Imagine: Shutterstock)

"Nu-l ratificăm până când nu vor fi aduse în Parlamentul European modificări care să asigure, aşa cum este corect, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, dar nici să nu atingă drepturile la viaţa privată. În momentul în care laşi furnizorii de internet să îmi intre în adresa de e-mail, să îmi citească mesajele, aşa ceva eu unul nu vreau să mi se întâmple mie personal şi atunci cu atât mai puţin să i se întâmple oricărui cetăţean român", a spus Ponta, la Antena 3.

Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA are rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente şi piese auto la pirateria pe internet.

ACTA a fost ţinta unor proteste masive de stradă în mai multe state europene şi în alte părţi ale lumii din cauza prevederilor privind pirateria pe internet. Contestatarii ACTA susţin că formulările vagi din tratat pot conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi precum libertatea de expresie, dreptul la viaţă privată sau libera circulaţie a ideilor.

Mai multe state europene contestă acordul şi au blocat ratificarea lui până la clarificarea situaţiei.

Comisia Europeană va apela la Curtea de Justiţie a UE, cea mai înaltă instanţă europeană, pentru a determina dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În luna februarie, Guvernul Ungureanu a anunţat că România va amâna procesul de ratificare a acordului ACTA până când Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe acest subiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici