Premierul Boc, cu microfoanele TV în faţă: Nu mai pun mâna, că după aceea sunt acuzat

Premierul Emil Boc le-a spus ziariştilor, la declaraţiile după comitetul de urgenţă privind norul de cenuşă, că a învăţat că nu trebuie să mai pună mâna pe microfoanele reporterilor, deoarece un astfel de gest poate fi interpretat, dar a fost intrigat că postul TV Antena 3 a venit cu două microfoane.

23 afișări
Imaginea articolului Premierul Boc, cu microfoanele TV în faţă: Nu mai pun mâna, că după aceea sunt acuzat

Premierul Boc, cu microfoanele TV în faţă: Nu mai pun mâna, că după aceea sunt acuzat (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

La finalul şedinţei comitetului pentru situaţii de urgenţă, în care au fost analizate problemele generate de norul de cenuşă vulcanică, premierul a făcut ordine pe masa de lucru, astfel încât jurnaliştii să îşi poată aşeza microfoanele în faţa sa pentru declaraţii şi a observat că reporterul Antena 3 a lăsat două microfoane.

"Dar Antena 2 de ce are două microfoane?", a întrebat Boc, referindu-se de fapt la microfoanele postului Antena 3, dintre care unul destinat transmisiei în direct şi unul aparţinând reporterului.

"Pe unul puteţi să îl duceţi acasă", i-a sugerat premierului un coleg de şedinţă, în timp ce ziariştii i-au spus, zâmbind, că intenţionează să îşi ia înapoi microfoanele la finalul declaraţiilor.

"Nu mai pun mâna, că după aceea mă acuză de... Aici suntem la situaţii de urgenţă, nu ne punem... De aceea jucăm fiecare cu proprietatea lui, n-avem treabă cu ele", a răspuns Boc.

Săptămâna trecută, premierul Emil Boc a susţinut, într-o declaraţie de presă, că posturile TV Antena 3 şi Realitatea TV "dezinformează" şi că, de aceea, Antena a fost amendată de către Consiliul Naţional al Audiovizualului şi că, probabil, şi celălalt post "urmează", în timpul acestei declaraţii el luând la un moment dat microfonul din mâna reporterului Realitatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici