Primarul Oprescu a dezvelit statuia împăratului Traian, amplasată pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie

Primarul General, Sorin Oprescu, a participat, duminică, la dezvelirea statuii împăratului Traian a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de municipalitate pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).

3005 afișări
Imaginea articolului Primarul Oprescu a dezvelit statuia împăratului Traian, amplasată pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie

Primarul Oprescu a dezvelit statuia împăratului Traian, amplasată pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie

Realizarea statuii împaratului Traian s-a încheiat la iniţiativa Primăriei Capitalei şi la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu, iar amplasarea acesteia pe Calea Victoriei face parte dintr-o operaţiune amplă de amenajare a spaţiilor publice, din cadrul programului "Calea Victoriei-traseu cultural", informează municipalitatea.

Primarul general a arătat că prezentarea simbolică a împăratului Traian, cu elementele artistice elocvente ale simbolurilor dacice, pe care maestrul Vasile Gorduz a realizat-o, este o împlinire a proiectului pe care l-a început în urmă cu doi ani, pornind de la Piaţa Roma. Edilul şef a adăugat că alte elemente de design urban şi monumental vor împodobi în următoarea perioadă zona Centrului istoric, atât de dragă bucureştenilor şi turiştilor, deopotrivă.

"Vreau să aduc mulţumirile mele speciale soţiei maestrului Gorduz, doamna Silvia Radu, maestrului Ioan Bolborea şi conducerii Muzeului Naţional de Istorie, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect. M-am preocupat de la începutul acestui mandat de primar general de reabilitarea Centrului istoric al Bucureştiului şi creşterea atractivităţii, dar şi a potenţialului turistic al acestei zone", a declarat Sorin Oprescu.

El a adăugat că după câştigarea "bătăliei cu infrastructura străzilor din zonă", a început preocuparea faţă de "elementul cultural arhitectural dedicat ariei".

"Începând de aici, din zona impunătoarelor clădiri istorice ale Palatului CEC şi Muzeului Naţional de Istorie, până la ieşirea din capătul străzii Lipscani, la Piaţa Roma, unde am readus împreună statuia Lupoaicei, la Pasajul Latin, care leagă această parte a Centrului Vechi cu cealaltă parte, dinspre biserica Sf. Gheorghe şi Piaţa Decebal, am gândit şi iată că am realizat împreună o serie întreagă de elemente artistice simbolice ale istoriei neamului românesc. Astăzi (duminică-n.r.), când mi-am exprimat opţiunea de a intra în cursa electorală, ar trebui, ca şi candidat pentru un nou mandat la Primăria generală a Bucureştiului, să vă vorbesc mai mult despre proiectele pe care le am în vedere. Nu o să o fac, o să avem timp şi pentru asta. Felul meu de a fi este de a spune «am făcut», nu de a spune «am de gând să fac»", a susţinut Oprescu.

La rândul său, academicianul Râzvan Theodorescu a arătat importanţa simbolisticii monumentului împăratului Traian, care realizează "întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român".

"Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre. Metafora aceasta îl reprezintă pe cel mai longeviv împărat roman, pe cel mai iubit împărat roman, pe Optimus Princeps, care înseamnă «fruntaşul cel mai bun». Eu vă urez, domnule primar general, să fiţi un Optimus Princeps al Bucureştiului încă o dată", a declarat Răzvan Theodorescu.

Statuia "Traian" a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de Primăria Capitalei pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, e subiectul unei dispute între cele două instituţii, directorul muzeului, Ernest Oberländer Târnoveanu, declarând, în 11 aprilie, că lucrarea "nu va sta multă vreme" acolo.

Deşi a fost montată pe treptele muzeului încă din noiembrie anul trecut, statuia a fost acoperită cu folie şi nu a fost vernisată până duminică.

Directorul MNIR, Ernest Oberländer Târnoveanu, afirma că este "un cadou" de la Primărie, care "nu va sta multă vreme", fără a preciza însă ce intenţionează să facă în acest sens. El preciza, însă, că statuia a fost instalată legal în faţa muzeului, cu toate avizele necesare, inclusiv al Comisiei Monumentelor de For Public a Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, directorul MNIR aprecia că "sculptura este controversată". "Unii o consideră monstruoasă, alţii, ridicolă", spunea Târnoveanu, adăugând că "este foarte greu să îi aduci pe toţi la un numitor comun când vine vorba de arta contemporană".

El afirma că statuia - realizată de sculptorul Vasile Gorduz - îl reprezintă pe împăratul Traian cu o lupoaică, ce face trimitere şi la stindardul dacic, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român.

La rândul său, Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) şi preşedintele Comisiei Monumentelor de For Public, declara, precizând că îşi exprimă părerea personală, că statuia lui Vasile Gorduz "este o lucrare foarte frumoasă şi stă acolo foarte bine".

Oroveanu asusţinea că statuia de la MNIR face parte dintr-un tiraj de trei lucrări realizate de artist, din care un exemplar se află la Sevilla, iar celălalt la Roma, în faţa Accademia di Romania. "Mi se pare un lucru pozitiv că se găseşte una şi la Bucureşti", declara Oroveanu, confirmând la rândul său că a auzit "oameni care s-au manifestat împotriva ei".

"Este o lucrare foarte modernă, a unuia dintre cei mai buni sculptori ai noştri, de un profesionalism impecabil. (...) Cred că oamenii ăştia l-ar refuza şi pe Brâncuşi în zilele noastre", sublinia Oroveanu, apreciind că în România nu există, în general, un exerciţiu în a aprecia sculptura de calitate, dovadă stând mai multe lucrări din spaţiul public.

Vasile Gorduz (1931 - 2008) a fost un cunoscut sculptor român şi profesor universitar la catedra de sculptură a Universitaţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Gorduz a fost distins de-a lungul vieţii de Uniunea Artiştilor din România, Ministerul Culturii, Academia Română şi Fundaţia Anonimul.

Monumentul lui Gorduz are o înălţime de 2,15 metri, transpus în material definitiv bronz, îl reprezintă pe împaratul Traian, simbol al latinităţii poporului român, în postura impunătoare, stând în picioare şi ţinând în braţe Lupoaica Romei - element reprezentativ. Masa totală a lucrării e de aproximativ 500 de kilograme.

Statuia "Traian" reprezintă o opera de artă majoră, în care simbolismul specific creaţiei lui Vasile Gorduz îmbină statuia de viziune antică, austeră, radiind puternicul chip al împăratului Traian de origine hispanică cu ofranda "Lupa capitolina". Prin aceasta mixare plastică, autorul sugerează simbioza daco-latină care a dat naştere poporului român.

Contractul de servicii artistice s-a încheiat conform OUG 34/2006, fiind invitaţi la negociere artişti plastici cu experienţă în domeniu.

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 transpunerea în bronz a monumentului "Împaratul Traian"-autor Vasile Gorduz şi a realizat aceste servicii conform contractului 16/2009, încheiat în baza Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Macheta în ipsos a monumentului "Împăratul Traian", aflată în custodia Galeriilor Artmarkt SRL, a fost transpusă în material definitiv bronz de către artistul plastic Ioan Bolborea.

Costul lucrării a fost de 200.000 de lei (TVA inclus).

Amplasarea statuii pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie - Calea Victoriei, realizată de către SC MB Studio SRL, conform Avizului favorabil 368/ M/2010 a MCPN, sporeşte solemnitatea raportului dintre arhitectura muzeului şi sculptură.

Artistul plastic Vasile Gorduz (1931-2008) a fost absolvent al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.

Statuia lui Traian, amplasată pe malul Guadalquivirului, la Sevillia şi cea a lui Eminescu, amplasată într-o piaţă din Montreal, sunt lucrări ale lui Gorduz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici