Pro TV îşi schimbă "look-ul": Noua siglă va fi alb-negru şi semitransparentă

Pro TV şi Pro TV HD îşi vor schimba "look-ul" în următoarea perioadă, noua siglă ce va fi afişată urmând să nu mai fie colorată, ca până în prezent, ci alb-negru şi semitransparentă.

28620 afișări
Imaginea articolului Pro TV îşi schimbă "look-ul": Noua siglă va fi alb-negru şi semitransparentă

Pro TV îşi schimbă "look-ul": Noua siglă va fi alb-negru şi semitransparentă

Spre deosebire de Pro TV, în cazul Pro TV HD sigla va include şi literele "HD", potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care a aprobat modificarea identităţii grafice.

"Imediat ce avem aprobarea dumneavoastră vom intra cu noua siglă. Pachetul de grafică este gata", a spus Florin Turcilă, Distribution Manager al Pro TV, răspunzând întrebărilor puse de membrii CNA.

Este pentru prima dată în istoria Pro TV când această televiziune va avea o siglă alb-negru. Totodată, este pentru a doua oară de la lansarea Pro TV când această televiziune îşi modifică sigla. Anterior, sigla a suferit o uşoară modificare în momentul lansării Pro TV HD.

TITLURILE ZILEI

Pe de altă parte, noua identitate grafică a Pro TV a fost realizată în interiorul companiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici