Programe speciale de Paşti la posturile Televiziunii Române

Posturile TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Cultural vor difuza programe speciale în perioada Paştilor, printre care Slujba de Înviere transmisă în direct, dar şi emisiuni de divertisment, de folclor, filme în premieră şi programe pentru tineret, informează Televiziunea Română.

232 afișări
Imaginea articolului Programe speciale de Paşti la posturile Televiziunii Române

Programe speciale de Paşti la posturile Televiziunii Române (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Programul de Paşti va debuta la TVR 1, vineri, cu documentarele "Drumul Crucii, Calea Învierii" (ora 17.00) şi "Lumina Prohodului" (ora 17.25), pentru ca de la ora 22.10 să fie difuzat "Sub aceeaşi lună/ La Misma Luna", distins cu premiul Young Artist 2008 pentru cel mai bun film străin.

Sâmbătă seară, TVR 1 va difuza, începând cu ora 21.10, spectacolul tradiţional de Paşti "Tainica lumină", prezentat de Iuliana Tudor. Spectacolul, care va continua cu a doua parte după Slujba de Înviere, de la 01.00, îi are în distribuţie pe Felicia Filip, Vlad Rădescu, Răzvan Mazilu, Mike Godoroja &The Blue Spirit, Marius Mihalache, Ansamblul Trei Parale, Corul Accoustic dirijat de Daniel Jinga şi Orchestra condusă de Florin Totan.

Totodată, sub titulatura "Repere sacre" va fi difuzată Slujba de Înviere, în transmisiune directă din satul Holbav, judeţul Braşov, şi Catedrala Sfântul Iosif (de la ora 22.10) şi Slujba de Înviere în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (de la 23.40).

Duminică, TVR 1 va difuza mai multe emisiuni, printre care ultimele două părţi ale programului "De ce-l iubim pe Florin", o declaraţie de dragoste pentru marele actor Florin Piersic - necondiţionată de niciun eveniment sau aniversare. Invitate în studio vor fi Florina Cercel, Violeta Andrei, Olga Delia Mateescu, Monica Davidescu, Cătălina Mustaţă, Manuela Hărăbor, Ilinca Goia, Andreea Samson şi Gianina Corondan. Prima parte a fost difuzată de TVR 1 în data de 13 martie şi a fost lider de audienţă pe intervalul de difuzare.

"La masa de Paşti", un alt program tradiţional al Televiziunii Române, prezentat de Iuliana Tudor, va fi difuzat în trei părţi: duminică, 4 aprilie, de la ora 14.20, luni, 5 aprilie şi marţi, 6 aprilie de la ora 14.30. La emisiune vor participa, printre alţii Angela Buciu, Florica Bradu, Maria Butaciu, Achim Nica, Viorica Flintaşu, Benone Sinulescu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Nicolae Botgros etc.

Tot duminică, de la 17.00 şi 18.10, TVR 1 va difuza o ediţie specială a emisiunii "Dănutz SRL", pentru ca de la ora 21.10, în premieră, să difuzeze filmul "Amiralul/ Admiral" (Rusia, 2007), în regia Andrei Kravciuk.

Luni, TVR 1 va difuza "Asterix şi vikingii/ Asterix and The Vikings", "Concert - Primăvară la Viena/ Fruhling in Wien - Austria", emisiunea "Vedeta familiei" şi filmul "Mongol/ Mongol".

Pe de altă parte, TVR 2 va respecta tradiţia şi va conecta telespectatorii, duminică, de la 12.50, cu Catedrala de la Vatican, atât pentru Vigilia Pascale, cât şi pentru Mesajul Papei, "Urbi et Orbi", în prima zi de Paşti. Totodată, respectând tradiţia, şi în acest an, TVR 2 va celebra sărbătorile pascale pentru romano-catolici prin transmisia în direct a Slujbei de Înviere. Telespectatorii vor putea urmări o emisiune-magazin cu transmisiuni directe alternative de la Catedrala Arhiepiscopală Romano-Catolică, Sf. Iosif din Bucureşti, de la Catedrala San Pietro din Vatican, Vigilia Pascale, şi de la Catedrala Greco-Catolică de la Cluj/Blaj. Acestor transmisiuni în direct li se alătură alte programe speciale, precum "Petrecere la zi de sărbătoare" (duminică, de la ora 00.25, şi luni, de la ora 10.00) şi "Popasuri folclorice" (marţi, de la ora 14.45), dar şi filme, printre care "Cerul din ochii tăi/ Der Himmel in Deinen Augen", "Seraphine/ Seraphine", "Dragostea unei mame/ Breaking Through", "Yellowstone/ Yellowstone".

TVR 3 invită telespectatorii să urmărească celebrarea Sărbătorilor de Paşti în cele mai pitoreşti locuri din ţară, respectând adevăratele tradiţii şi degustând bucate româneşti. Totodată, TVR va difuza celebrul film "Quo Vadis", în regia Jerzy Kawalerowicz (vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 22.00), dar şi emisiunile "Sarea în bucate. TVR Bucureşti", prezentată de Emilia Nicolaescu, "Vine Cluju' pe la noi. Studioul teritorial Cluj", moderator Sergiu Vitalian Vaida, "Din arhiva TVR. TVR Bucureşti", prezintă Irninis Miricioiu, "Drumuri aproape. Studioul teritorial Timişoara", realizată de Diana Cuzmanovici. Totodată, sâmbătă, de la ora19.30, va fi difuzată emisiunea "Club TVR3. TVR Bucureşti", prezentată de Liana Stanciu, care-i va avea invitaţi pe Nico, Nicolae Niţescu, Ionela Popescu, Teodora Păunescu-Ţucă, Ion Besoiu.

În schimb, oferta TVR Cultural pentru Sărbătorile Pascale se axează pe trei direcţii: mai multe documentare pe tema Învierii, muzică şi dans şi filme. Astfel, sâmbătă, de la ora 23.30 va fi difuzat filmul "Petru şi Pavel", în regia lui Robert Day, cu Anthony Hopkins, Robert Foxworth şi José Ferrer în distribuţie. Duminică, TVR Cultural va difuza documentarul "Spre drumul Damascului" şi emisiunea "La porţile cerului", care-l are ca gazdă pe Grigore Leşe. În grila de Paşti a TVR Cultural se vor regăsi şi Festival SoNoRo, Baletul din New York la Mariinski, concert Tudor Gheorghe/ Artişti pentru artişti, dar şi concertul Neri Per Caso.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici