- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Publisherii de presă cer o protecţie mai bună în mediul online
Publisherii de presă au propus Comisiei Europene să valideze noi măsuri referitoare la protecţia dreptului de autor, argumentele lor fiind cuprinse într-o petiţie intitulată "Declaraţia de la Hamburg", informează Out-Law.com.
Grupurile EPC European Publishers' Council şi WAN World Association of Newspapers s-au reunit, în luna iunie, pentru a semna petiţia de la Hamburg, pe care au înaintat-o comisarului european pentru societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding.
În declaraţie se spune că industria de publishing este în pericol din cauza distribuţiei fără control în mediul digital a produselor ei şi sunt propuse câteva soluţii pe care Comisia Europeană le-ar putea reglementa.
"Numeroşi agregatori de conţinut folosesc munca altor autori, publisheri şi radiodifuzori fără să plătească. Pe termen lung, acest fapt va ameninţa producţia de conţinut de bună calitate şi chiar existenţa jurnalismului independent", se spune în declaraţia publisherilor.
Problemele generate de nerespectarea proprietăţii intelectuale în mediul online au crescut în ultimii ani.
La începutul acestui an, agenţia de ştiri Associated Press a anunţat că va acţiona în instanţă orice companie care va republica unul dintre produsele sale editoriale fără a cere permisiunea şi fără a ceda agenţiei o parte din venituri.
EPC şi WAN propun în declaraţia înaintată Comisiei Europene şi un sistem prin care publisherii şi agregatorii pot comunica termenii dreptului de autor şi condiţiile.
Sistemul se intitulează ACAP sau Automated Content Access Protocol şi este conceput ca o alternativă la semnalele simple care spun motoarelor de căutare dacă pot să scaneze un site sau nu.
"Pierderile suferite de publisheri vor dezavantaja în primul rând consumatorii, în condiţiile în care motoarele de căutare şi alţi agregatori fac profituri uriaşe prin nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală", a declarat Gavin O'Reilly, preşedinte WAN.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





solutia la problema asta sunt licentele "creative commons". cautati pe google mai multe informatii despre acest subiect.
Publisherii de presă au propus Comisiei Europene să valideze noi măsuri referitoare la protecţia dreptului de autor, argumentele lor fiind cuprinse într-o petiţie intitulată "Declaraţia de la Hamburg", informează Out-Law.com.