Raport asupra lui Rupert Murdoch: Magnatul a ignorat deliberat interceptările şi nu este apt să conducă un trust

Magnatul media Rupert Murdoch a "închis ochii în mod deliberat" în cazul interceptărilor telefonice practicate în cadrul unuia dintre tabloidele sale şi nu este "apt" să conducă un mare trust internaţional, a apreciat marţi o comisie parlamentară britanică.

314 afișări
Imaginea articolului Raport asupra lui Rupert Murdoch: Magnatul a ignorat deliberat interceptările şi nu este apt să conducă un trust

Rupert Murdoch (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rupert Murdoch a închis ochii şi a dat dovadă de o orbire deliberată asupra a ceea ce se întâmpla în societăţile şi publicaţiile sale", a apreciat Comisia pentru Media, după o anchetă de peste nouă luni în scandalul interceptărilor practicate la tabloidul News of the World, închis în iulie 2011.

"Conchidem că Rupert Murdoch nu este apt să asume conducerea unui mare trust internaţional", precizează Comisia în raportul său final de 121 de pagini.

Acest raport îl critică de asemenea pe James Murdoch, fiul magnatului, acuzat că a dat dovadă de "ignoranţă deliberată" privind ceea ce se întâmpla la tabloid, ceea ce "ridică întrebări privind competenţa sa".

Şefii companiilor-mamă, "în special Rupert Murdoch şi James, ar trebui să fie pregătiţi să facă faţă responsabilităţilor", afirmă Comisia.

Într-o primă reacţie, News Corp., trustul mediatic al lui Rupert Murdoch, s-a mulţumit să precizeze că "studiază cu atenţie" raportul Comisiei şi că va răspunde rapid.

"News of the World şi News International (filiala din care fac parte ziarele britanice ale trustului Murdoch) au înşelat Comisia privind adevărata natură şi amploare a investigaţiilor pe care au afirmat că le-au efectuat în cazul interceptărilor telefonice", adaugă Comisia.

Aceasta subliniază că parlamentarii trebuie să decidă acum "ce sancţiuni trebuie impuse celor care au tratat Comisia cu dispreţ".

Magnatul media, în vârstă de 81 de ani, a compărut în faţa acestei instanţe în iulie 2011, alături de fiul său James, care a fost convocat din nou în noiembrie.

James Murdoch, în vârstă de 39 de ani, care a demisionat la sfârşitul lui februarie de la preşedinţia News International, apoi la începutul lui aprilie de la preşedinţia grupului prin satelit BSkyB, din cauza acestui scandal, era considerat în urmă cu un an succesorul tatălui său la conducerea imperiului mediatic.

Constituită din 11 parlamentari, Comisia pentru Media a efectuat investigaţii şi audieri în paralel cu alte anchete, realizate de poliţie şi de o comisie independentă.

Investigaţii sunt efectuate de asemenea de Ofcom, organizaţia ce monitorizează media, care se asigură că trustul lui Murdoch, News Corp., constituie în continuare un acţionar "apt şi convenabil" pentru lanţul de posturi de televiziune prin satelit BSkyB, aşa cum cere legea. Dacă răspunsul este negativ, autoritatea de reglementare are puterea de a retrage BSkyB licenţa de difuzare.

Ofcom a precizat marţi că îşi continuă investigaţiile, "ţinând cont de noile elemente care au apărut".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici