Răsvan Popescu a lansat "Oameni care nu contează": Sper că în faţa lui Dumnezeu aşa ceva nu există

Scriitorul Răsvan Popescu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi-a lansat romanul "Oameni care nu contează", la Gaudeamus, precizând că personajul colectiv din cartea sa pleacă în viaţă fără nicio şansă, dar face tot ce poate pentru a găsi ceva bun de la viaţă.

232 afișări
Imaginea articolului Răsvan Popescu a lansat "Oameni care nu contează": Sper că în faţa lui Dumnezeu aşa ceva nu există

Răsvan Popescu a lansat "Oameni care nu contează": Sper că în faţa lui Dumnezeu aşa ceva nu există (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Romanul "Oameni care nu contează" este cel mai nou volum semnat de Răsvan Popescu şi a fost lansat, vineri, la standul editurii Paralela 45, de la Târgul de carte Gaudeamus din Bucureşti.

Cartea a fost prezentată de scriitorul şi jurnalistul Cristian Teodorescu, care a precizat că "Oameni care nu contează" le spune cititorilor "lucruri importante, chiar lucruri esenţiale despre ceea ce ni se întâmplă şi despre ce li se întâmplă compatrioţilor noştri despre care nu ştim sau nu vrem să ştim".

Totodată, romanul "Oameni care nu contează" a fost descris la evenimentul de lansare de la Gaudeamus ca "un ecou în actualitate al «Subomului»", volumul de povestiri cu care a debutat Răsvan Popescu în anul 1991.

La rândul său, Răsvan Popescu şi-a descris cel mai nou volum ca fiind "un roman de actualitate", în care lucruri grave sunt prezentate într-un regim mai lejer. "Sunt personaje care şi când le ajunge apa la gură spun o poantă, pentru că în felul ăsta se şi apără de presiunea din jurul lor, de realitatea pe care nu o înţeleg", a explicat Răsvan Popescu.

"Cred că dincolo de povestea fiecăruia rezultă aşa un fel de personaj colectiv, care, cu toate că pleacă fără şansă în viaţă, face tot ce poate să aibă una, să găsească undeva ceva bun de la viaţă. Chiar vorbeam zilele trecute, a fost o întâmplare că am vorbit cu Patriarhul despre asta. Dânsul mă cunoaşte, mi-a citit ultima carte şi m-a întrebat «Ce mai scrii?». Şi i-am spus: «Un roman. Se cheamă 'Oameni care nu contează'». Şi dânsul a zis: «Aşa ceva nu există». Şi cred că, dacă ne gândim bine, cel puţin sper că în faţa lui Dumnezeu aşa ceva nu există, nu există oameni care nu contează", a mai spus Răsvan Popescu.

El a precizat că lansarea volumului "Oameni care nu contează" este susţinută de casa de producţie Paradox Film, care este administrată de regizorul Marius Barna, cel care i-a regizat lui Răsvan Popescu scenariul la "Război în bucătărie". Filmul de televiziune "Război în bucătărie", în regia lui Marius Barna, după o povestire din volumul de debut al lui Răsvan Popescu, "Subomul", a fost distins cu bursa pentru scenariu la Festivalul Internaţional de la Geneva.

Potrivit editurii Paralela 45, romanul "Oameni care nu contează" îl readuce pe Răsvan Popescu în prim-planul literaturii de astăzi. Cu "Oameni care nu contează", Răsvan Popescu propune cititorilor un roman al chipurilor şi vocilor ce-şi caută, cu o tulbure nerăbdare, locul într-o lume din ce în ce mai lipsită de coerenţă, o lume neîngăduitoare, ieşită din Istorie. Pentru eroii lui Răsvan Popescu - Artan, Gămălie, Marfă, Viermănosu etc. - este o istorie care se scrie, ingrat, totdeauna cu "i", rezervată lor şi celor asemeni lor, oameni mărunţi, prinşi în cel mai adânc şi irezolvabil anonimat, strânşi în arcanele unui eon al destinelor frânte şi aspiraţiilor ce nu-şi mai ating împlinirea. Dar este o istorie adevărată şi profundă, deşi crudă, căci anonimatul nu exclude nici eroismul, nici suferinţa.

"Dorinţa lui de luptă neegalată... forţele răului... Datorie sacră... patria recunoscătoare se bizuie, în contextul geopolitic... Simţul datoriei, un exemplu pentru noi toţi. Se avansează în grad de sublocotenent post-mortem... Trebuie să fim gata în orice moment... Dumnezeu să binecuvânteze trupele noastre, zise maiorul aliat, în engleză. Ar face bine să se grăbească, îşi zise Artan în gând. În fiecare zi mai moare unul... Comandantul gărzii dădu onorul. Logodnica se repezi hohotind să ia trupul în braţe. Se emoţionează şi nu se mai poate controla, se gândi Artan. Dar Marin era ca după ce călcase pe o mină, aşa încât sicriul fusese închis în şuruburi. Nu i-a mai rămas decât să-l îmbrăţişeze aşa, peste capac. Era o imitaţie de lemn destul de bună", scrie Răsvan Popescu, în cel mai nou volum al său.

"«Oameni care nu contează» este un roman de actualitate, un volum subţire şi, zic eu, tăios ca o lamă. Este o critică a societăţii globale văzute prin ochii unor oameni mărunţi, nevoiţi să-şi ia lumea în cap şi care îşi cer vehement dreptul la ceva bun de la viaţă. Nu întâmplător folosesc această formulă care este şi titlul ultimului meu film regizat de Dan Piţa. De altfel, încă de la «Prea târziu», roman ecranizat de Lucian Pintilie, am avut ochi pentru lumea oamenilor neînsemnaţi, cu un destin potrivnic, dar care se iau de piept cu el", a declarat Răsvan Popescu, pentru agenţia MEDIAFAX.

Răsvan Popescu este jurnalist, scenarist de film şi scriitor. A absolvit Liceul "Gheorghe Şincai" din Bucureşti, apoi Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti. După Revoluţia din 1989 s-a orientat spre jurnalism şi a fost, printre altele, corespondent al Radio BBC (1992 - 1996) şi redactor-şef la Televiziunea Română (1997 - 1998). A fost secretar de stat, şef al Departamentului de Informaţii Publice şi purtător de cuvânt al Guvernului în anii 1998 - 1999, apoi, în 1999 - 2000, consilier de stat şi purtător de cuvânt al preşedintelui Emil Constantinescu. Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) din 2000, a fost preşedinte al acestui organism în perioada 2007 - 2012. În prezent, Răsvan Popescu este vicepreşedinte al CNA.

Printre volumele publicate de Răsvan Popescu se numără "Subomul" (povestiri, 1991), "Omul cu cioc şi gheare" (roman, 1994), "Prea târziu" (1996), "Purtătorul de cuvânt" (jurnal, 2002), "Femeia visurilor" (roman, 2004), "Nişte ciori vopsite-n roşu" (publicistică, 2006) şi "Cutia cu maimuţe. Jurnal" (2013). Totodată, versiunea italiană a cărţii "Prea târziu", intitulată "Fundesac", a apărut la editura Bonanno, în 2010, în traducerea lui Marco Cugno.

De asemenea, Răsvan Popescu a scris scenarii de film - "Prea târziu" (1996, regia Lucian Pintilie, selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes 1996), "Terminus paradis" (1998, coscenarist Radu Aldulescu, în regia lui Lucian Pintilie, marele premiu al juriului la Festivalul Internaţional de la Veneţia 1998), "Faimosul paparazzo" (1999, regia Nicolae Mărgineanu), "Război în bucătărie" (2001, regia Marius Barna), "Noro" (2003, un film de Radu Gabrea), "Femeia visurilor" (2005, filmul, în regia lui Dan Piţa, a primit premiile UCIN pe 2005 pentru imagine şi montaj), "Ceva bun de la viaţă" (2011, regia Dan Piţa, premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Avanca, premiile UCIN pe 2011 pentru imagine şi tânără speranţă).

Cea de-a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care se desfăşoară de miercuri până duminică, în Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti, este iniţiată şi organizată de Radio România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici