- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
RCS & RDS a cumpărat televiziunea U TV de la fiica lui Tiberiu Urdăreanu
Grupul RCS & RDS a achiziţionat recent postul de muzică U TV de la Sorana-Lavinia Urdăreanu, care controla un pachet de 51% din societatea New Trend Media, în proprietatea căreia se află televiziunea.
RCS & RDS a cumpărat televiziunea U TV de la fiica lui Tiberiu Urdăreanu (Imagine: Shutterstock/Publimedia)
RCS & RDS a achiziţionat şi participaţia de 48% deţinută la New Trend Media de către firma Sorion International, înregistrată în Elveţia.
Totodată, firma Integrasoft din Bucureşti, care deţinea 2% din New Trend Media, a cesionat jumătate din participaţie către RCS & RDS.
Astfel, capitalul social al New Trend Media este deţinut în proporţie de 99% de către RCS & RDS şi 1% de către Integrasoft.
Reprezentanţii familiei Urdăreanu nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii acestei ştiri.
Postul muzical de televiziune U TV a fost lansat în anul 2005. În 2010, la cinci ani de la lansare, U TV a devenit primul post muzical disponibil în format HD.
Afacerile grupului UTI, cu activităţi în securitate, IT, managementul traficului şi construcţii, s-au ridicat anul trecut la 156 de milioane de euro.
Tiberiu Urdăreanu deţine 60% din UTI Holdings, fondul de investiţii AIG Investment Fund are un pachet de 25%, iar restul de 15% este în posesia angajaţilor.
Compania de comunicaţii RCS & RDS, controlată de omul de afaceri Teszari Zoltan, are o reţea care acoperă peste 200 de oraşe şi este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi prin satelit, telefonie fixă şi mobilă. Operatorul şi-a început activitatea în urmă cu 15 ani şi este prezent şi pe pieţele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia şi Serbia.
-
Reabilitarea termică a clădirilor de locuit va putea fi finanţată cu fonduri UE
Social ieri, 21:12
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. citeşte tot
-
Videanu, la Gândul Live: Deşi stă bine în sondaje, USL ar lua exact 53% cu votul uninominal
Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, joi seară, la Gândul LIVE, că USL ar lua, cu votul uninominal, exact 53%, deşi stă foarte bine în sondaje, el menţionând, pe de altă parte, că PDL va face la locale o figură bună şi va obţine peste 30% la primării şi la Consilii Judeţene. citeşte tot





Nu exista comentarii