RCS&RDS nu a preluat Radio 1 al familiei deputatului Florin Pâslaru;CNA a amânat luarea unei decizii

RCS&RDS nu a reuşit să preia Radio 1 din Galaţi, care este deţinut de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, după ce, joi, CNA a decis să amâne luarea unei decizii în acest caz, din pricina problemelor legale cu care se confruntă postul de radio şi care trebuie analizate de către Consiliu.

171 afișări
Imaginea articolului RCS&RDS nu a preluat Radio 1 al familiei deputatului Florin Pâslaru;CNA a amânat luarea unei decizii

RCS&RDS nu a preluat Radio 1 al familiei deputatului Florin Pâslaru;CNA a amânat luarea unei decizii (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o solicitare a societăţii Paf Media SRL de cedarea a licenţei audiovizuale a Radio 1 din Galaţi către societatea RCS&RDS SA. În plus, Paf Media SRL a solicitat Consiliului modificarea licenţei acestui post de radio şi schimbarea denumirii din Radio 1 în Pro FM (pentru a putea fi integrat în reţeaua Pro FM deţinută de RCS&RDS, n.r.)

Totodată, societatea Paf Media SRL a solicitat CNA şi cedarea altor două licenţe de radio pe care le deţine pentru Radio 1, respectiv cele din Tecuci şi Târgu-Bujor, către o altă societate, Biocenter SRL.

CNA a constatat însă că în cazul licenţelor de la Galaţi şi Târgu-Bujor emisia postului Radio 1 a fost întreruptă mai mult de 90 de zile, termenul legal acordat de către Consiliu pentru nedifuzarea programului din motive tehnice. În cazul licenţei din Tecuci, nu a fost înregistrată o astfel de problemă.

Legislaţia audiovizualului prevede că, în cazul în care emisia nu este reluată după această perioadă de 90 de zile, CNA va retrage licenţa.

"Nu este un secret că societatea Paf Media a întâmpinat probleme financiare serioase în ultima perioadă, motiv pentru care au fost şi acele întreruperi de programe", a declarat Manuela Cazan, reprezentanta Radio 1, în şedinţa CNA de joi.

Ea a precizat că, din cauza acestor probleme financiare, nu au putut fi achiziţionate echipamente pentru retehnologizarea Radio 1, motiv pentru care postul de radio a fost nevoit să îşi întrerupă emisia. Aceasta a mai spus că acţionarii Radio 1 doresc să cesioneze cele trei licenţe pe care le deţin pentru că vor ca acest post de radio să funcţioneze în continuare.

Totodată, Manuela Cazan a mai spus că nu cunoaşte cu exactitate situaţia în ceea ce priveşte durata pentru care a fost întreruptă emisia Radio 1, în Galaţi şi Târgu-Bujor, solicitând CNA o amânare a discutării subiectului pentru a se informa şi pentru a prezenta Consiliului eventuale probe din care să reiasă că postul de radio nu şi-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile.

Potrivit articolului 57, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului".

Consiliul a evitat să ia, în şedinţa de joi, o decizie în privinţa unei eventuale retrageri a licenţelor deţinute de Radio 1, în Galaţi şi Târgu-Bujor.

Astfel, CNA a decis cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Radu Călin Cristea) să amâne discutarea acestui caz pentru următoarea şedinţă a Consiliului, în timp ce "împotriva" amânării a votat Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA.

Asociaţii societăţii Paf Media SRL, care deţine în prezent Radio 1, sunt Valerica Pâslaru - 50% şi Florin Alexandru Ioan Pâslaru - 50%, potrivit site-ului CNA.

Florin Alexandru Ioan Pâslaru este fiul deputatului PSD Florin Pâslaru, iar Valerica Pâslaru este soţia parlamentarului, conform celei mai recente declaraţii de avere a acestuia, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Totodată, Florin Pâslaru este membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, ocupând funcţia de secretar al acestei comisii.

Pe de altă parte, Biocenter SRL, care doreşte să preia licenţele de la Tecuci şi Târgu-Bujor ale Radio 1, este o firmă din sfera de influenţă a deputatului PSD (membru UNPR) Laurenţiu Chirvăsuţa. Soţia lui Laurenţiu Chirvăsuţă, Rita, este inginer la Biocenter SRL, potrivit celei mai recente declaraţii de avere a acestuia.

Pe de altă parte, societatea Paf Media SRL, controlată de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, are şi alte operaţiuni în media locală, deţinând licenţa televiziunii TV Galaţi.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

Recent, RCS&RDS a intrat pe piaţa de radio din România, prin preluarea tuturor licenţelor de radio deţinute de Central European Media Enterprises (CME) în România, respectiv Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM. Pro FM urmează să aibă în continuare un profil muzical, iar Info Pro se va transforma în reţeaua informativă Digi FM.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat şi propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici