Regizoarea Anca Damian, din nou pe platourile de filmare, cu "Perfect sănătos"

Regizoarea Anca Damian a început lucrul la lungmetrajul "Perfect sănătos", cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte şi Cristina Florea în rolurile principale, la Cluj-Napoca, urmând ca filmările să se mute în Bucureşti.

353 afișări
Imaginea articolului Regizoarea Anca Damian, din nou pe platourile de filmare, cu "Perfect sănătos"

Regizoarea Anca Damian, din nou pe platourile de filmare, cu "Perfect sănătos" (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

Povestea lungmetrajului "Perfect sănătos" este centrată pe relaţia fiu-tată. Andrei Dorneanu, personaj interpretat de Anghel Damian, este un tânăr avocat, în jur de 25 de ani, în timp ce tatăl lui, Toma (Vlad Ivanov), este judecător în Cluj-Napoca, informează un comunicat MEDIAFAX.

Provocarea apare în momentul în care relaţia trebuie să se împlinească, în absenţă, sub aripa unei morţi violente: Toma Dorneanu îşi pierde viaţa într-un accident absurd.

"Deşi la primul nivel are un fir poliţist, filmul se desfăşoară pe mai multe planuri: primul este cel în care personajul principal, în faţa morţii violente a tatălui său, porneşte în căutarea devărului. Apoi este căutarea tatălui, ca sursă arhetipală, care este şi o căutare de identitate, de sine. Toate aceste planuri converg către dualitatea condiţiei umane şi atitudinea în faţa morţii. «Tatăl» se metamorfozează perpetuu în «fiul», într-un timp care se desfăşoară continuu, ca o roată a vieţii şi a morţii", declară Anca Damian.

Distribuţia filmului este completată de Adrian Titieni, Ioana Flora, Toma Cuzin, Mircea Rusu, Camelia Maxim şi de actorii clujeni Anca Hanu, Angelica Nicoară, Lorand Vata.

Scenariul lungmetrajului "Perfect sănătos" este scris de Lia Bugnar şi Anca Damian, imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar scenografia şi costumele au fost realizate de Alexandra Alma Ungureanu. Producători sunt Anca Damian şi Guillaume de Seille.

Anca Damian a debutat în regia de lungmetraj în 2008, cu producţia "Întâlniri încrucişate", care a fost prezentă în selecţia unor festivaluri importante precum cele de la Busan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg şi Roma. Cel de-al doilea lungmetraj, animaţia "Crulic - Drumul spre dincolo" (2011), a fost selectat în peste 150 de festivaluri şi a câştigat Cristal Award la Annecy (Franţa) şi alte 35 de distincţii importante.

În 2013, a lansat pelicula "O vară foarte instabilă", cu Jamie Sives, Ana Ularu şi Kim Bodnia în distribuţie. Cea mai nouă producţie semnată de Anca Damian, docuanimaţia "Muntele magic", a avut premiera anul acesta la Annecy şi a fost selectată în peste 20 de festivaluri, precum cele de la San Sebastian, Busan, Ottawa, Vancouver, Chicago. Filmul poate fi văzut în această perioadă şi în cinematografele din România.

"Perfect sănătos" este produs de Aparte Film (România) şi Arizona Production (Franţa), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Media Development şi cu participarea HBO România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici