Regizorul Jafar Panahi, condamnat la 6 ani de închisoare şi o interdicţie de a face filme timp de 20 de ani

Jafar Panahi a fost condamnat, luni, de autorităţile iraniene la şase ani de închisoare şi a primit o interdicţie de a regiza sau produce filme timp de 20 de ani, regizorul fiind acuzat de "instigare, conspiraţie şi propagandă împotriva regimului", informează guardian.co.uk.

43 afișări
Imaginea articolului Regizorul Jafar Panahi, condamnat la 6 ani de închisoare şi o interdicţie de a face filme timp de 20 de ani

Regizorul Jafar Panahi, condamnat la 6 ani de închisoare şi o interdicţie de a face filme timp de 20 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"(Jafar Panahi, n.r.) Este condamnat la şase ani de închisoare şi are o interdicţie de 20 de ani de a regiza filme, a scrie scenarii, a călători în străinătate şi a da interviuri presei, atât interne, cât şi internaţionale", a declarat avocata Farideh Gheyrat. De asemenea, aceasta a precizat că a făcut recurs împotriva deciziei instanţei.

Hamid Dabashi, profesor de Studii iraniene la universitatea Columbia, a declarat că decizia autorităţilor iraniene dovedeşte reticenţa autorităţilor iraniene faţă de arte. "Asta este o catastrofă pentru cinematografia iraniană. Panahi este acum în cea mai creativă fază a vieţii sale, iar prin reducerea sa la tăcere în aceste vremuri sensibile, ei (autorităţile, n.r.) îi omoară arta şi talentul", a declarat profesorul.

"Iran-ul trimite un semnal clar prin această sentinţă şi anume că nu prezintă toleranţă şi nu suportă artele, filosofia sau lucruri de genul acesta. Este o sentinţă împotriva întregii culturi iraniene. Ei vor ca artiştii să stea în casele lor şi să nu mai creeze. Asta este o catastrofă pentru întreaga naţiune (iraniană, n.r.)", a subliniat Dabashi.

Jafar Panahi, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat pentru prima dată în iulie 2009 după ce a participat la o ceremonie de comemorare a protestatarilor ucişi în timpul unei altercaţii cu privire la alegerile electorale din Iran. Regizorul a fost eliberat la scurt timp, dar i s-a interzis să părăsească ţara. În februarie 2010, Panahi a fost arestat din nou, împreună cu membri ai familiei sale şi alţi colegi, şi a fost încarcerat la celebra închisoare Evin din Tehran.

Numeroase personalităţi din lumea filmului - Steven Spielberg, Martin Scorsese, Robert De Niro, Robert Redford, Francis Ford Coppola, Joel şi Ethan Coen, Ang Lee, Michael Moore şi Oliver Stone - au cerut eliberarea cineastului, în special cu ocazia Festivalului de Film de la Cannes, unde Jafar Panahi trebuia să facă parte din juriul festivalului. Actriţa Juliette Binoche a urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul pentru interpretare feminină purtând o banderolă pe care era scris numele cineastului iranian.

Totodată, un grup de 85 de cineaşti iranieni au cerut, într-o scrisoare deschisă publicată în luna mai, eliberarea regizorului Jafar Panahi.

În mai, Panahi a fost eliberat după plata unei cauţiuni de 200.000 de dolari, după mai multe zile de greva foamei.

"Când un regizor nu face filme este ca şi când ar fi închis. Chiar şi atunci când este eliberat din închisoarea mică, el rătăceşte prin marea închisoare", a declarat Panahi într-un interviu publicat în septembrie.

Jafar Panahi, fost asistent al cineastului Abbas Kiarostami, este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai "noului val" iranian. A fost recompensat, printre altele, cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia din 2000, pentru "Cercul/ Dayereh", şi cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, în 2006, pentru "Offside".

A fost premiat de două ori şi la Festivalul de Film de la Cannes ("The White Balloon", premiul Caméra d'Or 1995; "Crimson Gold", premiul juriului secţiunii Un Certain Regard 2000).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici