Reţeaua de socializare Bebo a fost răscumpărată de fondatorii săi, pentru un milion de dolari

Fondatorii reţelei de socializare Bebo, britanicul Michael Birch şi soţia sa, Xochi, au anunţat că au răscumpărat acest site pentru o sumă de un milion de dolari, la cinci ani după ce aceştia l-au vândut companiei AOL.

195 afișări
Imaginea articolului Reţeaua de socializare Bebo a fost răscumpărată de fondatorii săi, pentru un milion de dolari

Reţeaua de socializare Bebo a fost răscumpărată de fondatorii săi, pentru un milion de dolari

Michael Birch îşi doreşte să relanseze reţeaua de socializare Bebo.com, care în luna mai a fost pusă sub protecţia legii falimentului de către precedentul proprietar al companiei, fondul de investiţii american Criterion Capital Partners, conform independent.co.uk.

Birch a anunţat că The Monkey Inferno, compania sa de investiţii care are sediul în San Francisco, a cumpărat Bebo pentru un milion de dolari.

"Putem noi să reinventăm Bebo? Cine ştie, dar va fi amuzant să încercăm", a declarat Birch pe contul său de Twitter.

Reţeaua de socializare Bebo, înfiinţată de Michael Birch şi de soţia sa Xochi în 2005, a fost vândută companiei americane AOL în 2008 pentru 850 de milioane de dolari. La momentul respectiv, Bebo se afla pe locul al treilea în topul reţelelor de socializare, având 40 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

Bebo a pierdut însă teren în faţa reţelei de socializare Facebook, site-ul sfârşind prin a fi vândut de către AOL fondului de investiţii american Criterion Capital Partners, în 2010, pentru o sumă de doar 10 milioane de dolari.

Acum reţeaua de socializare Bebo urmează să fie "reinventată" de o echipă de 21 de persoane.

"Bebo a fost mereu o reţea care şi-a dorit să pună oamenii în legătură unii cu alţii şi a fost ceva amuzant (...) Vrem ca Bebo să fie în continuare un loc care să îi ajute pe oameni să comunice şi să fie amuzant de folosit", a declarat Shaan Puri, directorul general al The Monkey Inferno. "Utilizatorii Bebo merită mai mult decât ce au primit în ultimii ani", a mai spus Shaan Puri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici