România la Cannes 2011 - din nou Un Certain Regard şi un stand naţional mai mare

România este din nou prezentă la Festivalul de la Cannes (11 - 22 mai), în secţiunea Un Certain Regard, cu "Loverboy" de Cătălin Mitulescu, respectând o aşa-numită tradiţie din ultimii ani; o noutate a acestui an este faptul că standul României a devenit mai încăpător şi este amplasat în alt spaţiu.

378 afișări
Imaginea articolului România la Cannes 2011 - din nou Un Certain Regard şi un stand naţional mai mare

România la Cannes 2011 - din nou Un Certain Regard şi un stand naţional mai mare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

România este, de altfel, o ţară "abonată" la secţiunea Un Certain Regard a celebrului festival. De la "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristi Puiu, la "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu, şi "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, filmele româneşti au fost răsfăţatele acestei secţiuni.

Filmul "Loverboy", care îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu, spune povestea lui Luca, un tânăr de 20 de ani din Hârşova, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească de el şi le plasează mai departe unei reţele din Constanţa. Pentru poliţiştii de la combaterea crimei organizate, această tehnică de racolare se numeşte "metoda prin îndrăgostire", iar cei ce o practică sunt numiţi "loverboys". Luca se plimbă cu scuterul prin câmpiile arse de soare, are grijă de bunicul său şi agaţă fete prin satele sărace de lângă Dunăre. Viaţa lui se schimbă în momentul în care se îndrăgosteşte de Veli. Luca pare hotărât să renunţe la tot ceea ce făcea până acum pentru a rămâne cu ea. O plângere depusă împotriva lui de o fostă iubită şi presiunea din partea şefului îl forţează să facă o alegere: să renunţe sau nu la Veli. În film mai joacă Bogdan Dumitrache, Clara Vodă, Coca Bloss, Ion Besoiu, Remus Mărgineanu şi Alexandru Mititelu, alături de actori neprofesionişti.

Cătălin Mitulescu şi-a făcut debutul regizoral în 2006, cu lungmetrajul "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", recompensat cu premiul Un Certain Regard pentru cea mai bună interpretare feminină (Dorotheea Petre) la Festivalul de la Cannes din acelaşi an.

O altă prezenţă de origine română la festivalul de pe Croazetă de anul acesta este Radu Mihăileanu, care se află pentru prima dată în competiţia oficială, cu filmul "La Source Des Femmes". Filmul nu are altă participare de origine română decât cea a regizorului, dar se anunţă a fi un titlu de mare calibru în competiţia exclusivistă de anul acesta.

Cel mai recent lungmetraj al lui Radu Mihăileanu, "La Source des Femmes", are un buget de 8,8 milioane de dolari şi este coprodus de EuropaCorp, compania lui Luc Besson, Elzevir Films şi de regizorul român, potrivit Variety. Scenariul peliculei este scris de Radu Mihăileanu, împreună cu Alain-Michel Blanc, alături de care regizorul român a lucrat la filmul "Concertul". Acţiunea filmului "La Source de Femmes" se desfăşoară într-un sat izolat, unde femeile îşi ameninţă bărbaţii că nu vor mai face sex cu ei dacă nu le aduc apă de la singura fântână din zonă, situată pe un deal îndepărtat.

Şi scurtmetrajele româneşti vor fi prezente pe Croazetă anul acesta. Între 11 şi 22 mai, la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes vor fi prezentate, în Short Film Corner, 17 scurtmetraje româneşti, dintre care opt sunt incluse în "Romanian Short Waves", program tematic din cadrul Short Film Corner.

Cu scopul de a completa oferta de scurtmetraje şi de a permite mai multor cineaşti debutanţi să participe la Festivalul de Film de la Cannes, Short Film Corner a fost creat în 2004 pentru a le oferi posibilitatea producătorilor şi regizorilor să-şi prezinte filmele, să se întâlnească şi să pună bazele unor viitoare colaborări. Proiect coordonat de producătorul Dan Burlac şi organizat de către Asociaţia Culturală SECVENŢE, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Institutului Cultural Român din Paris, "Romanian Short Waves" prezintă anul acesta următoarele scurtmetraje: "Strung Love" de Victor Dragomir, "Draft 7" de Luiza Pârvu, "Între prieteni" de Ozana Nicolau, "Apele tac" de Anca Miruna Lăzărescu, "Skin" de Ivana Mladenovic, "15 iulie" de Cristi Iftime, "Jaful" de Dan Radu Mihai şi "Adulter" de Peter Kerek. Proiecţia "Romanian Short Waves" va avea loc la Palais des Festivals, Palais F, în data de 17 mai, începând cu ora 11.30.

În afara acestui program vor fi prezentate într-o proiecţie specială filmele "Captivi de Crăciun" de Iulia Rugină şi "Lunch Break" de Ciprian Alexandrescu. Participarea tinerilor realizatori români la conferinţele şi întâlnirile de la Short Film Corner reprezintă un pas important în cariera acestora, filmele lor obţinând o vizibilitate mare pe piaţa mondială de scurtmetraj, prin întâlnirea cu diferiţi regizori, producători, distribuitori sau selecţioneri ai festivalurilor internaţionale.

Anul acesta, România are un stand mai mare, amplasat într-o poziţie care să asigure o expunere mai mare. Interiorul este de 25 de metri pătraţi, la fel ca şi până acum, dar terasa este de două ori mai mare, de 50 de metri pătraţi. Bugetul total pentru amenajarea standului României a fost de peste 60.000 de euro. Pavilionul nr. 141, locul în care este standul României, se află în spatele Palais des Festival, între Plage des Palmes şi standul Poloniei. Vizitatorii pavilionului pot găsi la stand a şaptea ediţie a broşurii "Shooting Romania" - cel mai important ghid pentru producătorii străini şi pentru toţi cei interesaţi de România ca potenţială ţară de filmare, dar şi catalogul "Romanian Films", cu informaţii despre filmele realizate în perioada 2008 - 2011.

Printre cei care vor fi prezenţi la standul României se numără Daniel şi Cătălin Mitulescu, Dan Burlac, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov.

Celebra petrecere a României va avea loc pe 19 mai, într-una dintre cele mai frumoase şi râvnite locuri de pe Croazetă: terasa "Chérie Chéri". Petrecerea este organizată în colaborare cu Celluloid Dreams, compania care se ocupă de vânzările internaţionale ale filmului "Loverboy". La eveniment va avea loc un concert susţinut de Taraful din Clejani. De asemenea, pe 14 mai, la standul României va avea loc o mică recepţie pentru producătorii români şi străini.

(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici