Romanul "Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian, declarat bestsellerul anului în Armenia

Romanul "Cartea şoaptelor", scris de Varujan Vosganian, a fost declarat bestsellerul anului 2013 în Armenia, conform agenţiei de presă Armenpress, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

811 afișări
Imaginea articolului Romanul "Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian, declarat bestsellerul anului în Armenia

Romanul "Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian, declarat bestsellerul anului în Armenia (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Armenpress a lansat anul trecut proiectul "Lista celor mai bine vândute cărţi". În aprilie 2012, "Cartea şoaptelor" a apărut în armeană, la editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, traducere coordonată de Sergiu Selian.

"Cartea şoaptelor", una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009, a fost tradusă deja în numeroase limbi, astfel că la numai trei luni de la apariţia romanului la editura Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a "Cărţii şoaptelor" în limba spaniolă, traducere realizată de Joaquin Garrigos şi apărută în ianuarie 2011. Alături de versiunea spaniolă, a fost publicată în 2011 traducerea în limba italiană, sub semnătura Anitei Bernacchia şi apărută la Keller Editore.

"Cartea şoaptelor" a mai apărut în bulgară, la editura Avangard Print, în traducerea Vaninei Bozhikova, în franceză, la Editions de Syrtes, în traducerea lui Laure Hinckel şi Marily le Nir, în ebraică, la editura Hakibbutz Hameuchad, traducere de Any Shilon, în maghiară şi cehă, la Orpheusz din Budapesta şi Havran din Praga, şi în suedeză la editura 2244, în traducerea lui Inger Johansson.

Recent, romanul semnat de Varujan Vosganian a obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, premiul Târgului de Carte de la Leipzig.

Romanul este disponibil şi sub formă de eBook.

Varujan Vosganian s-a născut la 25 iulie 1958, în Craiova. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Lucrările sale includ trei volume de poezie - "Şamanul albastru" (1994), "Ochiul cel alb al reginei" (2001), "Iisus cu o mie de braţe" (2005)- , precum şi volumul de nuvele "Statuia comandorului" (1994), pentru care a primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. La editura Polirom a publicat recent volumul "Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri", ediţie cartonată, disponibil şi în ediţie digitală.

Varujan Vosganian, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu şi Norman Manea sunt scriitorii propuşi anul acesta de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru premiul Nobel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici