Ruxandra Ion a început lucrul la un nou proiect de ficţiune

Ruxandra Ion, cel mai cunoscut şi apreciat producător de ficţiune pentru TV din România, a organizat, vinerea trecută, un casting pentru un nou proiect de ficţiune pe care îl va produce prin Act Smart Film Production, iar cei mai buni cursanţi de la TV & Film Academy vor face parte din noul proiect.

4754 afișări
Imaginea articolului Ruxandra Ion a început lucrul la un nou proiect de ficţiune

Ruxandra Ion a început lucrul la un nou proiect de ficţiune

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, la castingul organizat la sediul TV & Film Academy by Ruxandra Ion au venit peste 300 de actori, de toate vârstele. Au ţinut să participe şi actori foarte cunoscuţi din lumea teatrului şi filmului românesc, care au venit, cu această ocazie, pentru prima dată la un casting organizat de Ruxandra Ion.

Acest lucru a însemnat recunoaşterea şi încrederea acordată din partea breslei pentru o companie de producţie nou înfiinţată. Este, în acelaşi timp, atestarea faptului că schimbările produse pe piaţa TV din România, din ultima perioadă, sunt un semn bun şi că producţia de televiziune şi cinematografie din România merge înainte, într-o formă diferită de cea în care a mers până acum.

Câţiva dintre cursanţii de la secţia de actorie de la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cei mai talentaţi dintre ei, au fost selectaţi, în urma castingului, pentru acest proiect. Imediat după Paşti, Act Smart Film Production va organiza un re-call, pentru actorii care au trecut, la casting, în faza finală, în acest sens definitivându-se fiecare actor şi rol în parte. În urma unei zile de casting extrem de lungi, Ruxandra Ion şi echipa ei de producţie au ales un short-list de actori care vor juca în viitorul proiect de ficţiune, care va fi produs anul acesta.

De asemenea, câţiva dintre cursanţii TV & Film Academy de la cursurile de producţie, regie şi scenaristică, care au dovedit reale calităţi de-a lungul orelor şi în proiectul de final de modul (producţia, regia unui scurtmetraj), vor fi cooptaţi în echipa de producţie a Act Smart Film Production şi vor începe, astfel, în curând, lucrul la noul proiect de ficţiune al companiei conduse de Ruxandra Ion.

"Sunt extrem de onorată şi fericită pentru faptul că la acest casting au participat atât de mulţi actori, veniţi din toată ţara! A fost, poate, unul dintre cele mai dificile castinguri de până acum! Au venit actori extrem de talentaţi, dar, din păcate, doar câţiva dintre ei se potrivesc pe rolurile pe care le căutăm acum. După Paşti vom organiza un re-call, pentru a face selecţia finală. În noul proiect pe care îl voi produce împreună cu echipa mea, vor fi implicaţi şi cei mai buni cursanţi ai TV & Film Academy by Ruxandra Ion, fie ca actori, fie în echipa de producţie. În momentul acesta, suntem în dezvoltare cu opt proiecte de toate genurile. De la film la serial, de la serial cu 22 - 24 episoade pe sezon la prime-time long running-series. Vom organiza, periodic, castinguri, pentru toate aceste proiecte, pentru a alege distribuţiile, pentru fiecare proiect în parte", a declarat Ruxandra Ion, fondatoarea Act Smart House, compania care deţine Act Smart Film Production şi TV & Film Academy by Ruxandra Ion.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici