S-a stins din viaţă actriţa Paula Sorescu-Lucian, văduva regretatului actor Ion Lucian

Actriţa Paula Sorescu-Lucian,soţia regretatului Ion Lucian, s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 69 de ani,aceasta fiind societar de onoare şi membru fondator al Teatrului Excelsior alături de soţul ei, cunoscută pentru rolurile sale din teatrul pentru copii, dar şi din teatrul şi filmul românesc.

6812 afișări
Imaginea articolului S-a stins din viaţă actriţa Paula Sorescu-Lucian, văduva regretatului actor Ion Lucian

S-a stins din viaţă actriţa Paula Sorescu-Lucian, văduva regretatului actor Ion Lucian (Imagine Teatrul Excelsior/ Mediafax Foto)

Actriţa Paula Sorescu-Lucian s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 69 de ani, au anunţat reprezentanţii Teatrului Excelsior. Aceasta era societar de onoare şi membru fondator al Teatrului Excelsior alături de soţul ei, regretatul actor Ion Lucian şi a interpretat numeroase roluri pe scena teatrului pentru copii, precum şi în teatrul şi filmul românesc.

Teatrul Excelsior, precum şi lumea teatrală, este mai săracă odată cu dispariţia fulgerătoare a celei care a fost actriţa Paula Sorescu-Lucian, societar de onoare şi membru fondator al Teatrului Excelsior alături de soţul ei, maestrul Ion Lucian, cea care a interpretat zeci de roluri pe scena teatrului pentru copii, dar şi alte zeci în teatrul şi filmul românesc.

Paula Sorescu-Lucian s-a născut la 22 iunie 1947, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1969, la clasa profesorilor G.D. Loghin, Dem. Rădulescu şi Adriana Piteşteanu. A fost repartizată la Teatrul "Barbu Delavrancea", devenit ulterior "Ion Vasilescu". În 1972 a fost angajată la Teatrul "Ion Creangă", iar din 1990 la Teatrul Excelsior, facând parte din grupul celor şase actori entuziaşti care l-au înfiinţat. S-a stins din viaţă în seara zilei de 16 martie, în aceeaşi lună martie în care a trecut în nefiinţă şi soţul său, Ion Lucian, acum 4 ani.

S-a dedicat cu pasiune scenei şi, mai ales, teatrului pentru copii, printre ultimele roluri pe care le-a jucat fiind: Sfânta Vineri din “Zâna Zorilor”, Vrăjitoarea Barbara din “Mica sirenă”, Mama Akka din “Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils”, Bufniţa în ”Măria-Sa…Măgarul!”, Cucoana în ”Snoave cu măşti” şi Almira Gulci şi Hidrlzka în ”Vrăjitorul din Oz”.

În numeroasele turnee în străinătate la care a participat în întreaga carieră, a dus faima teatrului românesc peste hotare prin spectacolele de excepţie prezentate, în special ”Snoave cu măşti”, textul şi regia Ion Lucian, în turneul din Japonia din 1986 şi ”Nu treziţi un copil care visează”, după Eugen Ionesco, prima producţie a Teatrului Excelsior, care a fost prezentată în Franţa, Belgia, Canada şi SUA, la începutul anilor ’90.

Corpul neînsufleţit va fi depus vineri, 18 martie, începând cu ora 12.00, în foaierul Teatrului Excelsior, unde toţi cei care vor dori, îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 martie, la Cimitirul Bellu Ortodox.

Profund îndureraţi, membrii Teatrului Excelsior şi-au exprimat regretul pierderii actriţei Paula Sorescu-Lucian şi au transmis condoleanţe familiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici