Sebastian Papaiani. Viaţa maestrului. Plutonier Căpşună, Păcală şi Bică, prieten drag al actorilor - GALERIE FOTO

Sebastian Papaiani a fost în B.D.-uri, cu Toma şi Dem. A fost Păcală, dar şi Ieremia în "Toate pânzele sus". Câte roluri n-a interpretat maestrul, actorul desăvârşit. Cu talentul lui necuprins a devenit legendar. Prietenii lui, actorii, îl numeau cu drag "Bică". Inima lui Bică a încetat să bată astăzi.

2908 afișări
Imaginea articolului Sebastian Papaiani. Viaţa maestrului. Plutonier Căpşună, Păcală şi Bică, prieten drag al actorilor - GALERIE FOTO

Sebastian Papaiani. Viaţa maestrului. Plutonier Căpşună, Păcală şi Bică, prieten drag al actorilor - GALERIE FOTO

Era strigat cu porecla şi numele de alint "Bică". Sebastian Papaiani le-a fost tuturor actorilor bun prieten. Iată viaţa maestrului:

Actorul s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...”.

Tatăl său, Alecu Papaiani, era de origine greacă, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. Pe vremea când era puşti, actorul era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960 şi în 1963. Debutează în comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vara “, unde alături de tânăra şi frumoasă actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Joacă an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile: Plutonier Căpşună / “ B.D....”, Alecu / “ Asta seară dansăm în familie “, Păcală, Pompei / “ Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia / “ Toate pânzele sus “.

”Dacă joci rolul unui rege, când te duci la piaţă să iei legume nu te poţi comporta ca un rege. Tocmai asta este arta, arta înseamnă să minţi frumos, atât de frumos încât să se apropie de realitate”, spunea Sebastian Papaiani despre rolurile actorului.

Pe scena teatrului a interpretat roluri precum Regele Salemului în ”Alchimistul” şi Bătrânul actor comic al lui Luigi Pirandello. În ultimii ani a jucat şi în telenovele româneşti ”Numai iubirea”, ”Lacrimi de iubire”, ”Daria, iubirea mea”.

”În teatru sau în film, eu întotdeauna am plecat la drum cu un alt personaj pe care ­l-am dus în spate. Nu m-am jucat niciodată pe mine sau nu am jucat ce aş fi dorit eu. De exemplu, mi-aş fi dorit ­să-l joc pe Cyrano de Bergerac, pentru că aveam nasul mare. Visam treaba asta. A trecut vremea, n-am mai avut timp. Am mai vrut să joc rolul lui Don Quijote. Şă ştiţi că întotdeauna actorii vor muri spunând că mai voiau să joace cutare sau cutare rol. Rolurile pe care le-am jucat nu m-au frământat niciodată. Nu mă consumă. Dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc mult la ele”, spunea actorul în 2011, într-un interviu.

Maestrul Papaiani era prieten bun cu Ştefan Bănică şi Ştefan Iordache, cu Draga Olteanu Matei şi Stela Popescu. A jucat alături de actori legendari. Alături de monştrii sacri, Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Colea Răutu, şi Ion Besoiu.

Sebastian Papaiani are doi băieţi, din căsătorii diferite: Sebastian (Basti) şi Alkys.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

În anul 2011, Sebastian Papaiani a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală. "Împart bucuria şi emoţia cu dumneavoastră. Fără public nu se face nici teatru, nici film", a spus Papaiani, înainte să dezvelească steaua care i-a fost acordată pe Aleea Celebrităţilor. Actorul a mulţumit familiei sale în discursul pe care l-a avut, dar şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la eveniment pentru a-i înmâna acestuia, dar şi actriţei Ileana Stana-Ionescu, Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere pentru întreaga lor carieră.

"Mulţumesc mamei mele, care m-a făcut, tatălui meu, care m-a bătut, domnului primar, care a avut forţa să ia pentru mine o stea de pe cer şi s-o aducă pe pământ", a mai spus atunci Papaiani. De asemenea, el a recitat o poezie despre care a mărturisit că a învăţat-o de la actriţa Draga Olteanu Matei. Deoarece în poezie era vorba despre un peştişor care s-a îndrăgostit de o stea, Papaiani a spus că, joi, el a devenit "peştişorul" stelei sale. "Mulţumesc soţiei mele, care a fost aproape de mine în pat şi pe stradă", a încheiat actorul seria mulţumirilor.

Începând cu 1 martie 2013, cinematograful Modern din zona centrală a municipiului Piteşti şi-a schimbat numele în Cinema "Sebastian Papaiani", "în semn de omagiu pentru cariera de excepţie în slujba culturii şi artei vizuale din România", anunţa în acea perioadă regia RomâniaFilm printr-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit filmografiei publicate pe pagina de Facebook a actorului, acesta a jucat în peste 40 de filme: "Un surâs în plină vară" (1963) – în rolul lui Fanitza, "Dragoste la zero grade" (1964), "Gaudeamus igitur" (1965), "Balul de sâmbătă seara" (1967) – Papă, "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967) – Fane, "Brigada Diverse intră în acţiune" (1970) - plutonierul Căpşună, "Brigada Diverse în alertă!" (1971) – plutonierul Căpşună, "B.D. la munte şi la mare" (1971) – plutonierul Căpşună, "Astă seară dansăm în familie" (1972) – Alecu, "Cu mîinile curate" (1972) – Fane Oarcă, "Ciprian Porumbescu" (1973) – Voronca, "Ultimul cartuş" (1973) – Ilie Oarcă, "Păcală" (1974) – Păcală, "Fraţii Jderi" (1974) – comisul Ionuţ Jder, "Ştefan cel Mare - Vaslui 1475" (1975) – comisul Ionuţ Jder, "Toamna bobocilor" (1975) – Pompei, "Zile fierbinţi" (1975) – macaragiul Guriţă, "Roşcovanul" (1976) – Lampă, "Accident" (1977) – reporter, "Toate pînzele sus" (serial TV, 1977) – Ieremia (ep. 1-12), "Iarna bobocilor" (1977) – Pompei, "Eu, tu, şi... Ovidiu" (1978), "Melodii, melodii" (1978), "Clipa" (1979), "Nea Mărin miliardar" (1979) – Gogu a lu' Pupăză, "Expresul de Buftea" (1979), "Am fost şaisprezece (1980)" – Caporalul Vasile Dobriţă, "Ultima noapte de dragoste" (1980) - lt. Petre Orghidan, "Şantaj" (1981), "Alo, aterizează străbunica!..." (1981), "Rămân cu tine" (1982) – Manole, "Fram" (Serial TV) (1983), "Ringul" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984) – Grig Ştevie, "Zbor periculos" (1984), "Liceenii" (1986) - domnul Marinescu, tatăl lui Mihai, "Secretul lui Nemesis" (1987), "Neînvinsă-i dragostea" (1993) – Căpitan Ştefan Topârceanu, "Numai iubirea" (Serial TV) (2004) – Manole Tudose, "Lacrimi de iubire" (Serial TV) (2005) – Nea Tache, "Bani de dus, bani de-ntors" (2005), "Păcală se întoarce" (2006) – Păcală (tatăl), "Daria, iubirea mea!" [Serial Tv] (2006-2007), "Nimeni nu-i perfect" [Serial Tv] (2008) – Domnul Predescu.

Actorul Sebastian Papaiani a murit marţi, pe 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferinţă.

Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă, în luna mai, pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Suferise atunci un atac vascular cerebral.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici