Şeful Netflix a avut venituri de peste 11 milioane de dolari, în 2014

Reed Hastings, chief executive officer (CEO) al platformei online Netflix, a avut anul trecut venituri de peste 11 milioane de dolari, în creştere cu 44% faţă de 2013, potrivit hollywoodreporter.com.

669 afișări
Imaginea articolului Şeful Netflix a avut venituri de peste 11 milioane de dolari, în 2014

Şeful Netflix a avut venituri de peste 11 milioane de dolari, în 2014 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Reed Hastings şi-a adăugat anul trecut în conturi aproape 11,1 milioane de dolari, faţă de 7,7 milioane de dolari, în 2013.

Creşterea veniturilor lui Hastings se datorează unei măriri a salariului său de la aproximativ 2 milioane de dolari, în 2013, la aproape 3 milioane de dolari, în 2014. De asemenea, Hastings a avut anul trecut beneficii de peste 8 milioane de dolari din tranzacţionarea opţiunilor pe acţiuni.

Pe de altă parte, Ted Sarandos, chief content officer (CCO) al Netflix, a avut anul trecut venituri de 8,8 milioane de dolari, în creştere cu 17% faţă de veniturile sale din 2013, care se ridicau la 7,5 milioane de dolari. Sarandos este al doilea cel mai bine plătit director executiv al platformei Netflix.

Însă atât Reed Hastings, cât şi şi Ted Sarandos se vor confrunta cu reduceri salariale în 2015, pe care compania le-a anulat la sfârşitul anului trecut. Spre exemplu, salariul lui Hastings se va reduce de la 3 milioane de dolari, în 2014, la un milion de dolari, anul acesta. La fel se va întâmpla şi în cazul lui Sarandos, al cărui salariu va scădea la un milion de dolari, faţă de 2,8 milioane de dolari, în 2014.

Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum "House of Cards" şi "Orange is the New Black", au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

Gigantul american al streaming-ului, înfiinţat în 1997, care a început cu închiriere de DVD-uri, s-a implantat progresiv pe continentul american şi, din 2012, în câteva ţări din Europa - Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave şi Olanda. În 2014, serviciul a fost lansat în Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Luxemburg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici