Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 februarie

În 1673 a încetat din viaţă Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez, autor a numeroase piese în versuri sau proză, în care a ridiculizat vicii ale spiritului sau ale societăţii („Avarul”, „Mizantropul”) (n. 15 ianuarie 16 22).

629 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 februarie

Moliere (Imagine: www.wikipedia.org)

1600 - A încetat din viaţă Giordano Bruno, susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe; a dezvoltat această teorie şi a emis ipoteza unui univers infinit: "Despre infinit, univers şi lumi". A fost ars pe rug, la Roma, ca eretic, din ordinul Inchiziţiei (n. 1548).


1827 - A încetat din viaţă Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog elveţian ce a înnoit viziunea asupra metodelor de predare în învăţământul primar, promotor al învăţământului în mediul rural (n. 12 ianuarie 1746).

TITLURILE ZILEI


1850 - Domnitorul Barbu Ştirbei a dat actul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească.


1856 - A încetat din viaţă, la Paris, Heinrich Heine, ultimul reprezentant al romantismului german.(n. 1797)


1866 - În baza decretului lui Al. I. Cuza, din 1865, a început să funcţioneze "Banca României", constituită prin transformarea filialei din Bucureşti a "Băncii Imperiului Otoman"; primul preşedinte al băncii a fost Ion Ghica.


1867 - Prin Canalul Suez a trecut primul vapor.


1870 - Americanca Esther Morris a fost numită prima femeie judecător.


1877 - S-a născut André Maginot, om politic francez, ministru de război. La 11 decembrie 1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de "Linia Maginot" (m. 7 ianuarie 1932).


1909 - La "Scala" din Milano a avut loc premiera operei "Madame Butterfly" de Giacomo Puccini.


1916 - S-a născut actorul italian Raf Vallone, premiat în 1961 cu Premiul Oscar pentru rolul interpretat în filmul "Vedere de pe pod", regizat de Sidney Lumet (m. 31 octombrie 2002).


1917 - S-a născut cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară (m. 18 septembrie 1990).


1934 - S-a născut actorul Alan Bates: "Departe de lumea dezlănţuită" (m. 27 decembrie 2003).


1947 - A încetat din viaţă, la Paris, scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu, numită de Nicolae Iorga "ambasadoarea sufletului românesc", laureată a premiului Academiei Franceze. În 1959, a fost reînhumată la cimitirul Bellu, în cavoul familiei Văcărescu, alături de Iancu şi Ienăchiţă Văcărescu (n. 21 septembrie 1866).


1965 - Statul african Gambia a devenit stat independent, denunţând tutela Marii Britanii.


1987 - Pe fondul nemulţumirii generale cauzată de restricţiile economice, pe teritoriul României au avut loc mai multe manifestaţii de protest; la Iaşi, studenţii au manifestat împotriva condiţiilor inumane din cămine, scandând "Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm!"


1996 - Campionul mondial de şah Garry Kasparov a pierdut, în şase partide, meciul jucat împotriva computerului IBM.


1997 - Compozitorul Anatol Vieru a primit Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor pe anul 1996, pentru întreaga sa activitate.


1998 - Hewlett-Packard şi-a inaugurat reprezentanţa în România, având drept scop coordonarea relaţiilor cu clienţii importanţi şi susţinerea reţelei de parteneri ai HP din România.


2001 - A încetat din viaţă Richard Wurmbrand, misionar creştin, autor a peste 18 cărţi tipărite în peste 70 de limbi, deţinut politic în regimul comunist (n.1909).


2005 - Fostul fotbalist Omar Enrique Sivori a decedat (n. octombrie 1935).


2007 - Forţele aeriene ale SUA au desfăşurat în premieră avioane militare de tip F-22A pe insula Okinawa, în sudul Japoniei, nu departe de peninsula coreeană şi de Taiwan.


2008 - Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia.


2010 - A murit Emilio Lavazza, şeful grupului producător de cafea omonim


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici