Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 decembrie

La data de 2 decembrie 1804, Napoleon Bonaparte a fost încoronat împărat al Franţei la Catedrala Notre Dame din Paris de către papa Pius al VII-lea.

1256 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 decembrie

Încoronarea lui Napoleon Bonaparte (Imagine: Wikipedia)

 


1815 - A încetat din viaţă scriitorul Jan Potocki, autorul romanului "Manuscrisul găsit la Saragosa" (n. 8 martie 1761)


1823 - Preşedintele Statelor Unite ale Americii a proclamat doctrina "Monroe", potrivit căreia SUA nu aveau nici o pretenţie de amestec în afacerile interne ale statelor europene, opunându-se, în acelaşi timp, extinderii sistemului politic al acestor state asupra oricărei părţi a continentului american


1857 - S-a născut Nicolae Popovici, compozitor şi dirijor de cor (m. 7 septembrie 1897)


1859 - S-a născut pictorul francez Georges Seurat (m. 25 martie 1891)


1861 - Poarta otomană a admis unirea administrativă şi politică a Principatelor române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza


1885 - S-a născut scriitorul Nikos Kazantzakis, autorul romanului "Alexis Zorbas", ecranizat în 1964 (în rolul principal Anthony Quinn, regizor Michael Cacoyannis) (m. 26 octombrie 1957)


1891 - S-a născut Otto Dix, pictor şi grafician expressionist german. (m. 25 iulie 1969)


1896 - S-a născut Ana Jiquidi, artist decorator, soţia pictorului Aurel Jiquidi. Au colaborat, printre altele, la realizarea compoziţiei în frescă de la Institutul Politehnic din Bucureşti


1899 - S-a născut, la Londra, Sir John Barbirolli (Giovanni Battista), compozitor şi dirijor (m. 28 iulie 1970)


1908 - S-a născut Cecilia Mantta, profesoară de pian, întemeietoare a învăţământului muzical preuniversitar din România (m. 3 iunie 1999)


1912 - S-a născut Gheorghe Chivu, pictor (m. 18 octombrie 1986)


1918 - A murit Edmond Rostand, poet francez (n. 1 aprilie 1868)


1923 - S-a născut Maria Callas, soprană americană de origine greacă. A fost denumită "La Divina" sau "Regina della lirica". (m. 16 septembrie 1977)


1935 - S-a născut Nicolae Labiş, poet-simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion "buzduganul unei generaţii" (volumele "Primele iubiri", "Moartea căprioarei", "Sunt spiritul adâncurilor") (m. 22 decembrie 1956)


1946 - S-a născut Gianni Versace, unul dintre cei mai apreciaţi creatori de modă (asasinat la 14 iulie 1997)


1950 - A încetat din viaţă Dinu Lipatti, pianist şi compozitor de reputaţie internaţională; a compus muzică simfonică, muzică de cameră şi vocală, fiind distins cu numeroase premii internaţionale (n. 19 martie 1917)


1970 - A încetat din viaţă soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe (n. 8 decembrie 1881)


2009 - A murit pictorul japonez Ikuo Hirayama, cunoscut pentru diverse acţiuni de protejare a obiectivelor culturale mondiale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici