Şerban Huidu se întoarce în ţară weekend-ul viitor

Şerban Huidu a anuţat vineri pe blogul său că se va întoarce în ţară weekend-ul viitor. Realizatorul de televiziune a suferit pe 29 decembrie 2010 un accident pe o pârtie de schi din apropiere de Innsbruck, fiind internat la Spitalul Universitar din staţiunea austriacă.

22 afișări
Imaginea articolului Şerban Huidu se întoarce în ţară weekend-ul viitor

Şerban Huidu se întoarce în ţară weekend-ul viitor (Imagine: Bogdan Dinca/Mediafax Foto)

"Am avut un accident groaznic acum o lună. Sunt treaz şi un pic ameţit. Vin acasă în weekend-ul viitor şi voi continua recuperarea. Cinci săptămâni am stat în spital. Le mulţumesc tuturor celor ce s-au gândit la mine şi au trimis mesaje de bine!", scrie Şerban Huidu.

Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, pentru a i se face investigaţii medicale.

Lui Huidu i s-a făcut, pe 30 decembrie, o tomografie computerizată, în urma căreia s-a observat o sângerare minimală internă şi o fractură exterioară a cutiei craniene, spunea, la momentul respectiv, într-o conferinţă de presă, medicul Erich Schumtzhard. El preciza atunci că în următoarele ore starea lui Huidu va rămâne, cel mai probabil, stabilă şi că medicii vor începe treptat să îl trezească din comă.

Huidu a ieşit pe 1 ianuarie din coma indusă, s-a ridicat pe pat şi a vorbit cu familia şi cu medicii Spitalului Universitar din Innsbruck. Medicii au spus atunci că refacerea completă a lui Şerban Huidu este o chestiune "de săptămâni", însă s-au declarat optimişti. De asemenea, medicii au precizat că, datorită faptului că purta o cască de protecţie, Huidu nu a suferit o accidentare mai gravă, chiar fatală.

La aproximativ o săptămână după internare, Şerban Huidu a părăsit secţia de Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o rezervă a spitalului din Innsbruck. Totodată, Şerban Huidu a început atunci exerciţiile fizice de recuperare.

Şerban Huidu are 34 de ani şi este realizator de radio şi de televiziune. El prezintă, împreună cu Mihai Găinuşă, show-ul matinal de la postul de radio Kiss FM, precum şi emisiunea săptămânală de la Prima TV "Cronica Cârcotaşilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici