Sergiu Nicolaescu revine pe marile ecrane, pe 17 februarie, cu filmul "Ultimul corupt din România"

Cel mai recent film regizat de Sergiu Nicolaescu, "Ultimul corupt", o producţie MediaPro Pictures, are premiera pe marile ecrane româneşti pe 17 februarie, informează un comunicat.

611 afișări
Imaginea articolului Sergiu Nicolaescu revine pe marile ecrane, pe 17 februarie, cu filmul "Ultimul corupt din România"

Sergiu Nicolaescu revine pe marile ecrane, pe 17 februarie, cu filmul "Ultimul corupt din România" (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Dacă în urmă cu aproape doi ani Sergiu Nicolaescu lansa "Poker", prima comedie realizată de la monumentalul "Nea Marin Miliardar" încoace, pe 17 februarie, regizorul îşi lansează noul film, "Ultimul corupt din România", în cinematografele din toată ţara.

În contextul în care "Poker" a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori şi a devenit una dintre cele mai de succes premiere româneşti ale anului 2010, încurajat, dar şi alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeaşi temă, Sergiu Nicolaescu a considerat firească o continuare, pe care a intitulat-o "Ultimul corupt din România".

O producţie MediaPro Pictures, "Ultimul corupt din România" îi readuce în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Ritiu, Cătălina Grama (Jojo) şi Mircea Diaconu, care îşi reiau cu măiestrie rolurile din "Poker", dar şi alte nume mari ca Nae Lazarescu şi Vasile Muraru, care vor da viaţă unor noi personaje savuroase în noua poveste.

Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, "«Ultimul corupt din România» este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic", aşa cum îl descrie regizorul Sergiu Nicolaescu.

De aceasta dată, astfel, mafiotul Titel Pangică (Horaţiu Mălăele) a devenit doctor în ştiinţe şi a donat bani pentru un muzeu memorial închinat vieţii şi operei sale: de la vânzător de rame în Obor la senator. Custodele muzeului este bunul său prieten Claudiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), căruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker, chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan), continuă să ajute nevestele disperate să ia viaţa în piept cu ajutorul silicoanele. Iubita lor "prin rotaţie", Monica Lăcustă, interpretată de Cătălina Grama (Jojo), a ajuns să aibă şi ea o funcţie în guvern. Apare, în sfârşit, şi Marcel (Ion Riţiu), pe care l-au aşteptat mai rău ca pe Godot în "Poker". Marcel - general din serviciile secrete - trebuie să rezolve eterna şi fascinanta cerinţă a Bruxellesului: să aresteze un corupt. Şi cine e mai la îndemână pentru asta decât unul dintre prietenii de-o viaţă? Care dintre ei?

Filmul "Ultimul corupt din România" poate fi vizionat din 17 februarie în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex - Băneasa, Odeon Cineplex Cluj, Glendale Studio (Bucureşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Piteşti, Târgu Mureş), Cinema Premiera (Ploieşti), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Cortina (Oradea), Patria (Craiova), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Cinema "Florin Piersic" (Cluj), Victoria (Iaşi) şi Cinema Premiera (Ploieşti).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici