Seriile de filme pentru copii "Veronica" şi "Maria Mirabela", în ianuarie la Cinemateca Română

Cinemateca Română reia în luna ianuarie, în dimineţile de weekend, programul "Minicinema", în cadrul căruia vor fi proiectate cele mai populare serii de filme româneşti pentru copii şi adolescenţi - "Veronica" şi "Maria Mirabela".

701 afișări
Imaginea articolului Seriile de filme pentru copii "Veronica" şi "Maria Mirabela", în ianuarie la Cinemateca Română

Seriile de filme pentru copii "Veronica" şi "Maria Mirabela", în ianuarie la Cinemateca Română (Imagine: captură video)

Proiecţiile vor avea loc la sala Eforie (Jean Georgescu) de pe strada Eforie nr. 2 din Bucureşti şi la sala Union (Paul Călinescu) de pe strada Ion Câmpineanu nr. 21 din Capitală, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, cei mai mici spectatori au prilejul de a cunoaşte - sau de a revedea - personaje îndrăgite precum Veronica, familia de saltimbanci Buffone, surorile Maria şi Mirabela, în serii de filme semnate de Elisabeta Bostan şi Ion Popescu Gopo.

La sala Eforie vor fi proiectate filme de Elisabeta Bostan: "Veronica" (sâmbătă, 5 ianuarie, între orele 11:00 şi 13:00, şi sâmbătă, 12 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00); "Veronica se întoarce" (duminică, 6 ianuarie, 11:00 şi 13:00, şi duminică, 13 ianuarie, 11:00 şi 13:00); "Saltimbancii" (sâmbătă, 19 ianuarie, 11:00 şi 13:00, şi sâmbătă, 26 ianuarie, 11:00 şi 13:00); "Un saltimbanc la Polul Nord" (duminică, 20 ianuarie, 11:00 şi 13:00, şi duminică, 27 ianuarie, 11:00 şi 13:00).

La sala Union vor fi proiectate filme de Ion Popescu Gopo: "Maria Mirabela" (sâmbătă, 5 ianuarie, ora 12:00) şi "Maria şi Mirabela în Tranzistoria" (duminică, 6 ianuarie, ora 12:00).

Preţul biletului de intrare - atât pentru micii spectatori, cât şi pentru părinţii lor - este de 5 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici