Similare, Caţavencii, Academia Caţavencu şi Kamikaze se bat în inteligenţă, umor şi cititori

Asemănătoare ca format, cu apariţii simultane şi cu acelaşi preţ, Caţavencii - noua revistă lansată miercuri de Adevărul Holding, Academia Caţavencu - nou intrată în portofoliul familiei Adamescu şi Kamikaze - săptămânalul autodenunţat ca fiind "fără moguli" se bat în inteligenţă, umor şi cititori.

3963 afișări
Imaginea articolului Similare, Caţavencii, Academia Caţavencu şi Kamikaze se bat în inteligenţă, umor şi cititori

Similare, Caţavencii, Academia Caţavencu şi Kamikaze se bat în inteligenţă, umor şi cititori

Trei reviste - Caţavencii, Academia Caţavencu şi Kamikaze. Toate pot fi cumpărate în aceeaşi zi de la chioşcurile de presă, miercurea. Toate au formate asemănătoare, fiind la bază reviste de satiră.

Mai mult, toate cele trei reviste au plecat dintr-un nucleu comun - săptămânalul Caţavencu, lansat în anii '90, publicaţie care, în octombrie 1991, a devenit Academia Caţavencu.

După scindarea echipei, în primăvara lui 2010, când o parte din cei de la Academia Caţavencu şi-au lansat săptămânalul Kamikaze, în ultimele luni ale acestui an Academia Caţavencu s-a luptat să existe, confruntându-se cu falimentul şi fiind disputată aprig la licitaţie de fosta echipă, condusă de Doru Buşcu, şi de familia Adamescu.

Rezultatul a fost cel care poate fi văzut miercuri la chioşcurile de presă. La 21 de ani de la lansare, Academia Caţavencu s-a "trivizat" în: Academia Caţavencu - săptămânal editat de grupul de presă Medien Holding, controlat de familia Adamescu, Caţavencii - săptămânal editat de trustul de presă Adevărul Holding, patronat de omul de afaceri Dinu Patriciu şi Kamikaze - săptămânal branduit ca fiind "fără moguli".

Nou înfiinţata revistă Caţavencii, al cărei prim număr a apărut miercuri pe tarabe, mizează pe echipa care a consacrat de-a lungul timpului brandul Academia Caţavencu. Din echipa Caţavencii fac parte, printre alţii, Ştefan Agopian, Radu Alexandru, Ion Barbu, Doru Buşcu, Ioan Groşan, Patrick Andre de Hillerin, Florin Iaru, Alin Ionescu, Eugen Istodor, Cornel Ivanciuc, Octav Mardale, Viorel Moţoc, Dragoş Vasile, Mihai Radu şi graficianul Bogdan Petry.

Astfel, în 16 pagini, care pot fi cumpărate pentru 2,5 lei, cititorii pot regăsi materiale în stilul cu care s-au obişnuit, care seamănă cu "originalul" Caţavencu.

De altfel, într-un editorial intitulat "Caţavenci din toate zările, uniţi-vă!", apărut în primul număr al revistei, dar şi pe noul site catavenciionline.ro, Doru Buşcu, redactor-şef al noului săptămânal, spune: "A ieşit Caţavencii, iar Caţavencii au ieşit cu totul din lunga, letargica şi inutila obsesie a mărcii. Un petec de hârtie scump, la urma urmei. Ducă-se! Ei rămân împreună, aşa cum sunt de douăzeci de ani, aşa cum sunt de zece, de cinci, de doi ani, de unul (...) Caţavencii e povestea lor, a caţavencilor, reluată şi rescrisă după 20 de ani. E viaţa şi energia, spiritul şi sclipirea unui grup dependent de sine însuşi. În forma ei tipărită, Caţavencii e o revistă care reinventează originalul".

În editorialul său, Buşcu precizează şi faptul că noua revistă Caţavencii "e preparată pentru viteză": "Dispar textele lungi, dispar paginile inutile şi apar imaginile mari. Totul poate fi citit de trei ori mai rapid. Vizualul, bula comprimată la esenţă, umorul despovărat de frază, informaţia prescurtată sunt noile scamatorii care binedispun cititul. Un minimalism dramatic şi puţin boem, pe care Caţavencii îl practicau cu mare trecere în anii '90, vine acum să vă salveze timpul şi pădurile. Vom gândi mai mult, vom scrie mai puţin şi vom tăia mai puţini copaci. Un fel de eco-printing cam patetic, dar adevărat şi eficient".

Printre noutăţi se numără pamfletul de pe prima pagină a revistei Caţavencii, intitulat "Un regat pentru un chel", semnat de veteranul Mircea Dinescu, readus în echipă, în postura de preşedinte al Caţavencilor. Pamfletul lui Dinescu este completat pe prima pagină de o imagine cu Traian Băsescu încoronat, pe un tron făcut din săbii şi sticle goale, intitulată "Înrăit în fărăderegi, preşedintele Băsescu intră în istorie sub numele de Regele Soarbe".

Din revista Caţavencii nu lipsesc interviurile semnate de Eugen Istodor, printre care unul cu Paul de România, şi investigaţiile semnate de Cornel Ivanciuc, însă apar şi rubrici noi, precum "Scriitor în comunism", de Ştefan Agopian, "Book şi sfârc" şi "Futilităţi literare", semnate de Cristian Teodorescu. Alte rubrici din primul număr al revistei Caţavencii sunt: "Revista breslei", "Monden talking", "La zid în cultură", "Nutzi, spaima Constituţii".

În schimb, revista Academia Caţavencu mizează atât pe continuitate - sugerată încă de pe prima pagină unde sub marcă apare scris "să se revizuiască, accept, dar să nu se schimbe nimic" -, cât şi pe o echipă nouă condusă de Denis Dinulescu (redactor-şef), între colaboratorii acestuia regăsindu-se şi Traian Radu Ungureanu şi Lucian Oprea. Din noua echipă a săptămânalului Academia Caţavencu mai fac parte Paul Vinicius, redactor-şef adjunct, dar şi redactorii Ioan Buduca, Toma Roman Jr, Răzvan Gheorghe, Dan Mazilu, Luca Dinulescu şi Alex Tocilescu, redactor artistic fiind Cristian Topan.

Diferenţele între noua revistă Academia Caţavencu şi vechea Academia Caţavencu au fost enunţate, luni, pentru MEDIAFAX de Denis Dinulescu, noul redactor-şef al săptămânalului. "Va fi o continuitate. Vom păstra spiritul Caţavencu. Revista va fi, însă, mai veselă şi încercăm să o facem mult mai tânără. Noutăţile vor fi «veselia şi tinereţea». Cei din vechea echipă erau posomorâţi şi credeau că deţin tot umorul din România şi nu este aşa", a spus Denis Dinulescu. El a făcut parte şi din echipa iniţială care a lansat revista Caţavencu, în anii '90.

Promovată pe site-ul România liberă - o publicaţie deţinută tot de familia Adamescu - drept "Adevărata Academia Caţavencu", revista a apărut miercuri pe piaţă în 16 pagini propriu-zise, îmbrăcate în alte patru pagini de reclame. În vechea formulă, condusă de Doru Buşcu, Academia Caţavencu avea 24 de pagini.

Pe prima pagină a noului săptămânal Academia Caţavencu apare o imagine cu Traian Băsescu, Elena Udrea şi Regele Mihai, titlul fiind "Marea abdicare". La fel ca şi prima pagină a noii reviste Caţavencii, "Marea abdicare" din Academia Caţavencu face trimitere la faptul că preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", iar Regele Mihai a fost "slugă la ruşi".

În noua formulă a revistei Academia Caţavencu apar rubrici precum "Bârfe, şmenuri, şuşanele", "Bula demnitarului", "Ştiri pe care dorim să le auzim", "Elenutzi, spaima monarhiei constituţionale", "Trampa şi ecranul", "Ştiri care vin la moment", "pe onoarea mea de familist Washington Post e la post", "Săptămâna la români", dar şi alte materiale şi un interviu cu regele Cioabă.

Mai consistentă la prima vedere, cel puţin din punctul de vedere al numărului de pagini - 32 (dublu faţă de Caţavencii şi de Academia Caţavencu), pare a fi revista Kamikaze, care apare la chioşcurile de presă tot la preţul de 2,5 lei.

"Săptămânalul scăpat de sub control", "fără moguli", îl are pe prima pagină tot pe Traian Băsescu, în postura de regină a Marii Britanii, titlul imaginii fiind "God save our chin!". Echipa condusă de Marius Borţea, redactor-şef, desprinsă anul trecut din Academia Caţavencu şi care, pe 17 martie 2010, a lansat Kamikaze, continuă linia impusă în ultimul an, mizând pe anchete, interviuri şi materiale scrise cu umor.

De asemenea, într-un material publicat pe site-ul kamikazeonline.ro, intitulat "În atenţia cititorilor la fel de nebuni ca noi", se spune: "Tot mai mulţi cititori, prieteni, cunoscuţi, necunoscuţi, neveste şi moguli ne întreabă dacă suntem bine, sănătoşi. Răspundem: da, suntem bine şi destul de nesănătoşi cât să rămânem singura revistă de umor din România. Ziceţi că mai sunt două reviste de umor? Luaţi-le de probă şi veţi vedea că nu vă minţim".

Caţavencu a apărut în februarie 1990, la iniţiativa unui nucleu compus din Sorin Vulpe, Doru Buşcu şi Liviu Mihaiu, cu un prim număr nedatat. Conform acestora, numele revistei s-a născut dintr-o discuţie cu Ovidiu Nacu. Eugen Istodor scrie, într-o postare pe blogul său (istodor.catavencu.ro), că Ovidiu Nacu şi-a vândut televizorul pentru a lansa revista. Din echipa iniţială mai făceau parte Mircea Toma, Ioan T. Morar şi Eugen Istodor.

Caţavencu a devenit, la 21 octombrie 1991, Academia Caţavencu, fiind condusă de Mircea Dinescu. Anterior, o parte a echipei fondatoare a revistei lansase două publicaţii, pentru o perioadă scurtă de timp - Caţavencu Incomod şi Caţavencu Internaţional. Publicaţia a apărut cu scopul declarat de a sancţiona prin umor (negru) şi zeflemea viciile societăţii româneşti în postcomunism.

Ulterior, în 1993, săptămânalul a fost achiziţionat de Mihai Cârciog, editorul săptămânalului Expres şi al cotidianului Evenimentul zilei, în urma unor neînţelegeri dintre echipa redacţională şi patroni.

În timp, echipa fondatoare a Academiei Caţavencu a devenit Senatul Academiei Caţavencu, ai cărui membri au dobândit ulterior calitatea de acţionari.

Revista a trecut apoi în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a fi preluată ulterior de Sorin Marin, preşedintele Fundaţiei Anonimul.

În 2002, Sorin Marin a achiziţionat 49,9% din acţiunile societăţii care edita publicaţia. Sub conducerea lui Marin, Caţavencu a pus bazele unui mic trust media, fiind făcute investiţii importante în produsele Academia Caţavencu.

În 2006, revista a fost achiziţionată de trustul Realitatea Media, patronat de Sorin Ovidiu Vîntu.

În primăvara lui 2010, la Academia Caţavencu a avut loc ceea ce la momentul respectiv a fost numit "marea schismă". Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, a declarat în 3 martie 2010 că 20-25 dintre persoanele care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul şi, împreună, vor realiza "un Caţavencu alternativ", un săptămânal de satiră politică, care va apărea print şi online. După două săptămâni, s-a lansat revista Kamikaze.

Tribunalul Bucureşti a admis în luna mai 2011 propunerea administratorului judiciar General Group Expert SRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul Academia Caţavencu, potrivit deciziei publicate pe site-ul oficial al instanţei. Ulterior, pe 26 mai, marca "Academia Caţavencu" a fost scoasă la licitaţie, fiind adjudecată pentru suma de 1.617.000 de euro, cu TVA, de către Doru Buşcu, fostul director editorial al publicaţiei, care nu a reuşit însă să strângă banii pentru a deveni proprietarul mărcii.

Astfel, licitaţia a fost reluată în 14 iunie, când, sprijinit de familia Adamescu, Claudiu Pădurean, jurnalist la România Liberă, şi-a adjudecat marca "Academia Caţavencu", pentru 882.659 de euro cu TVA inclus. Ulterior, în 27 iunie, compania Medien Holding, controlată de familia Adamescu, a anunţat că a achiziţionat titlul "Academia Caţavencu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici