Sindicat TVR: 946 de angajaţi au obţinut în instanţă obligarea SRTv la majorarea salariului de bază

Aproape 950 de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au obţinut în instanţă obligarea SRTv la majorarea salariului lor de bază, alte procese cu acelaşi obiect fiind în derulare, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii principalului sindicat din TVR.

1109 afișări
Imaginea articolului Sindicat TVR: 946 de angajaţi au obţinut în instanţă obligarea SRTv la majorarea salariului de bază

Sindicat TVR: 946 de angajaţi au obţinut în instanţă obligarea SRTv la majorarea salariului de bază (Imagine: Ovidiu Micsik / Mediafax Foto)

Până în prezent, 946 de angajaţi ai Televiziunii Române au câştigat definitiv şi irevocabil procesele împotriva TVR, a explicat, pentru MEDIAFAX, Valentin Budeanu, vicepreşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române.

Astfel, Televiziunea Română este obligată de instanţă să majoreze salariile de bază, cu indicii preţurilor de consum, şi să plătească diferenţele salariale rezultate în urma acestei majorări. De asemenea există trei dosare în care procesul a fost pierdut, în acest caz fiind vizaţi 30 de angajaţi ai televiziunii publice.

Cu toate acestea, procese ale SPUSTV, dar şi ale altor sindicate vor fi în continuare, în perioada martie - aprilie, a mai spus Budeanu.

Dintre cei 946 de angajaţi, peste 720 au fost reprezentaţi de SPUSTV într-un proces colectiv, care a fost câştigat recent de salariţii televiziunii publice. Astfel, pe 29 ianuarie, Televiziunea Română a fost obligată de Curtea de Apel Bucureşti să majoreze salariile de bază ale unui număr de peste 720 de angajaţi, cu indicii preţurilor de consum, şi să plătească diferenţele salariale rezultate în urma acestei majorări, decizia instanţei fiind definitivă.

Acest proces a vizat obligarea Televiziunii Române la majorarea salariului de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, raportaţi la salariul de bază. Indicii sunt aferenţi anilor 2008 - 2011 şi primului trimestru din 2012, după cum a relatat agenţia MEDIAFAX în anul 2014, când a început acest proces.

În acest context, reprezentanţi ai SPUSTV s-au întâlnit, pe 1 februarie, cu reprezentanţi ai administaţiei TVR, sugerându-le să negocieze eşalonări cu fiecare dintre cei peste 900 de angajaţi în parte, pentru sumele câştigate de fiecare, "astfel încat să nu se ajungă la executări silite", după cum a explicat Dragoş Bocanaciu, preşedintele sindicatului. "Aşteptăm să pună în aplicare sugestia noastră", a spus Bocanaciu.

Totodată, reprezentanţii SPUSTV au declarat MEDIAFAX că, probabil, nici departamentul economic nu cunoaşte deocamdată suma totală pe care o datorează TVR angajaţilor cărora li s-a dat câştig de cauză în instanţă, având în vedere ca sunt necesare nişte calcule pentru fiecare angajat în parte, în funcţie de mai multe variabile (salariul pe care l-a avut în acea perioadă, intervalul de timp pentru care a acţionat în instanţă televiziunea etc).

Suma totală vehiculată în acest caz este de aproximativ 50 de milioane de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici