Sindicatul RADEF: Guvernul doreşte fuziunea RomâniaFilm cu RA-APPS, printr-o OUG

Guvernul doreşte fuziunea prin absorbţie a Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" (RADEF) cu Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS), printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, potrivit sindicatului RADEF.

649 afișări
Imaginea articolului Sindicatul RADEF: Guvernul doreşte fuziunea RomâniaFilm cu RA-APPS, printr-o OUG

Sindicatul RADEF: Guvernul doreşte fuziunea RomâniaFilm cu RA-APPS, printr-o OUG (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)

"Se doreşte fuziunea prin absorbţie a RADEF RomaniaFilm cu RA-APPS, de altfel singura regie care beneficiază de o lege specială de vânzare a activelor. Ne punem întrebarea legitimă: de ce la RA-APPS? De menţionat faptul că membrii Consiliului de Administraţie al RADEF RomaniaFilm şi-au înaintat demisiile întrucât în contractele lor de mandat erau clauze de redresare a activităţii cinematografelor, de digitalizare şi de modernizare a acestora, iar, când s-au întrunit în prima şedinţă, le-a fost pus în vedere să facă toate demersurile necesare pentru a putea desfiinţa regia şi a preda toate cinematografele către RA-APPS", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Pe de altă parte, sindicatul RADEF spune că secretarul de stat în Ministerul Culturii Bogdan Stanoevici "încearcă să «arunce pisica» în curtea instituţiei noastre, fără a-şi asuma, cu adevărat, vina exclusivă pe care o poartă Ministerul Culturii, de o bună perioada de timp, în relaţia cu RomaniaFilm".

Ordonanţa de Urgenţă privind aprobarea unor măsuri pentru fuziunea prin absorbţie a Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" este redactată în 2014, în perioada în care premierul Victor Ponta asigura interimatul Ministerului Culturii, după ce Kelemen Hunor a fost revocat.

Potrivit documentului, adoptarea OUG este necesară "având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă a măsurilor ce se impun pentru îmbunătăţirea administrării bunurilor aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «RomâniaFilm», unele deficienţe constatate în activitatea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «RomâniaFilm», precum şi necesitatea corectării acestora şi adaptării măsurilor de redresare atât sub aspect organizatoric, cât şi din perspectiva legală, la realităţile şi la cerinţele specifice adminstrării patrimoniului statului, faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, poate avea consecinţe grave asupra protejării şi adminstrării patrimoniului imobil cinematografic gestionat de Regie, având în vedere faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative, concretizate în continuarea şi agravarea procesului de degradare şi chiar distrugere a bunurilor aparţinând domeniului privat al statului".

În urma adoptării acestei OUG, drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" se transferă în patrimoniul Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". "Pentru un termen de un an de la data fuziunii, prevăzută la alin. (1), creditorii Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «RomâniaFilm» îşi pot valorifica creanţele numai asupra activelor transferate Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» ca efect al fuziunii, fără a veni în concurs cu creditorii Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat». După expirarea acestui termen, divizarea în cele două mase patrimoniale, a patrimoniului Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» încetează şi se aplică dispoziţiile din dreptul comun".

De asemenea, personalul Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm", existent la data fuziunii, este preluat de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi se consideră transferat, cu respectarea drepturilor deţinute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit OUG, pntru asigurarea continuităţii activităţii de distribuţie şi de exploatare cinematografică, Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" va înfiinţa şi va organiza o sucursală, precum şi/sau un departament distinct în centrala sa.

Totodată, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, în prezent, "RADEF mai are în administrare 149 de săli şi grădini de spectacol cinematografic pentru care nu au fost încheiate protocoalele de predare conform Legii nr. 303/2008. Reducerea numărului cinematografelor administrate, ca urmare a punerii în aplicare a Legii nr. 303/2008, precum şi deficienţele în administrarea regiei se reflectă în mod negativ în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Astfel, datoriile Regiei la nivelul lunii octombrie 2014 se ridică la suma de 10.056.005 de lei, suma din care cca ¾ reprezintă datorii către bugetul de stat, impozite pe salarii, pe clădiri, asigurări sociale, creditori etc.".

În acest cotext, se menţionează că "RADEF este parte în peste 20 de litigii comerciale de recuperare debite pe drept comun în contradictoriu cu debitori ori cu creditori ai regiei şi în circa 90 de litigii comerciale de recuperare debite, potrivit procedurilor speciale instituite de OUG nr. 119/2007 şi de Legea nr.85/2006". Cu privire la situaţia personalului, numărul mediu de salariaţi ai RADEF este de 177.

"Având în vedere competenţele reduse şi instrumentele insuficiente ale Ministerului Culturii în domeniul administrării unui asemenea portofoliu imobiliar, precum şi lipsa logisticii şi personalului specializat în acest domeniu, s-a considerat oportună fuziunea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «RomaniaFilm» prin absorbţie cu Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. Soluţia fuziunii celor două regii este justificată şi de faptul că RA-APPS are capacitatea organizatorică pentru administrarea eficientă, precum şi cadrul legal necesar valorificarii patrimoniului imobiliar", potrivit OUG.

Secretarul de stat în Ministerul Culturii (MC) Bogdan Stanoevici a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că MC a făcut toate demersurile pe lângă Ministerul Justiţiei (MJ) şi cel al Finanţelor pentru a redacta un text care să permită numirea unui nou Consiliu de Administraţie (CA) al RADEF de minister.

Sindicatul RADEF a acuzat Ministerul Culturii (MC) de situaţia gravă în care se află RomâniaFilm, în contextul în care nu are un director şi nici un responsabil care să semneze statele de plată, şi pe Bogdan Stanoevici, secretar de stat în MC, care "îngroapă" regia ignorând adresele trimise de sindicalişti.

În decembrie 2014, Sindicatul RomâniaFilm a formulat un denunţ privind infracţiunea de abuz în serviciu împotriva persoanelor care au deţinut funcţia de ministru al Culturii Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Puiu Haşotti, Daniel Constantin Barbu, Gigel-Sorinel Ştirbu, precum "şi împotriva oricărei persoane care se face vinovată de consecinţele" expuse în denunţ.

Sindicatul RomâniaFilm afirma în denunţul înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că regia are datorii, angajaţii nu şi-au primit salariile, iar la acel moment utilităţile nu puteau fi plătite din lipsă de fonduri.

În acelaşi denunţ, Sindicatul RADEF arăta că reprezentanţii Ministerului Culturii au fost informaţi asupra situaţiei în care se află regia, a patrimoniului administrat, în special sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, precum şi cu privire la faptul că, exceptând trei cinematografe dintre cele preluate de autorităţile locale, în toate celelalte 104 cazuri autorităţile locale au ignorat obligaţiile legale ce le reveneau (obligaţia de difuzare de film cinematografic) stabilite prin Legea 303 din 2008.

De asemenea, în luna noiembrie 2014, angajaţii Sindicatului RomâniaFilm au pichetat sediul Ministerului Culturii, timp de o săptămână, dar nu au obţinut nicio rezolvare la problemele existente ale regiei.

Totodată, Sindicatul RomâniaFilm afirma, pe 7 noiembrie 2014, că, prin desfiinţarea regiei, se urmăreşte prăduirea sa în campania electorală, iar unele cinematografe ar fi fost promise primarilor de Victor Ponta, la momentul respectiv ministru interimar al Culturii şi candidat la preşedinţie, iar altele au fost deja date unor edili, între care Tudor Pendiuc. Într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 7 noiembrie, Sindicatul Liber RomâniaFilm afirma că a intrat în posesia unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), care prevede fuziunea prin absorbţie a Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm" de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS).

RADEF RomâniaFilm a predat, în perioada 2009 - 2010, un număr de 95 de săli şi grădini de cinematograf către autorităţiile publice locale şi judeţene. "Acestea aveau obligaţia expresă prevăzută în Legea 303/ 2008 ca, în termen de patru ani, să asigure investiţiile necesare, reabilitarea, dotarea şi modernizarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic preluate de la regie. După cum bine ştiţi, având în vedere informările anterioare, numai un număr de şase cinematografe funcţionează asigurând difuzarea de film cinematografic", se arată într-o notificare adresată în luna septembrie de către sindicatul RADEF fostului ministru al Culturii Kelemen Hunor.

Mihail Ţintea a fost înlăturat din funcţia de director general al RADEF în mai 2007, fiind considerat, în urma unor controale ale Ministerului Culturii, responsabil de managementul defectuos al regiei şi de neexploatarea corespunzătoare a cinematografelor din administrare, ceea ce a dus la scăderea veniturilor instituţiei. Ulterior, el a depus acţiune în instanţă împotriva Consiliului de Administraţie al regiei, cerând reintegrarea în funcţie. Mihail Ţintea a solicitat să fie repus în funcţia de director general al RADEF RomâniaFilm şi să i se plătească drepturile de care ar fi dispus în perioada suspendării contractului său individual de muncă, după soluţia definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe 13 septembrie 2012.

După înlăturarea lui Ţintea, în 2007, Ministerul Culturii l-a numit la conducerea regiei pe Maxim Meca, fapt care, la vremea respectivă, a generat numeroase proteste ale sindicaliştilor RADEF.

Meca a fost apoi înlocuit de Marius Iuraşcu, care a condus RomâniaFilm din 18 iunie 2009.

Pe 5 martie 2012, Iuraşcu a fost numit de premierul de la momentul respectiv, Mihai Răzvan Ungureanu, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii. Atunci, Iuraşcu s-a suspendat din funcţia de director general al RomâniaFilm pe perioada mandatului său de secretar de stat la Ministerul Culturii. Conducerea interimară a RomâniaFilm a fost preluată de Marcel Negruţi, directorul economic al regiei. Pe 4 mai 2012, Iuraşcu a demisionat însă din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii, revenind la conducerea RADEF.

RomâniaFilm (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat, care a reabilitat, modernizat şi digitalizat, în doi ani ai echipei de management conduse de Iuraşcu, cinematografele "Republica" din Cluj (care a primit denumirea "Florin Piersic"), "Patria" din Ploieşti (care astăzi se numeşte "Premiera"), a reabilitat sala "Europa" din Bucureşti (care se află în circuitul Europa Cinema), a digitalizat sala "Patria" din Craiova şi a deschis cinci săli de Caffe Cinema 3D, în Bucureşti, Ploieşti, Călăraşi, Turnu Severin şi Craiova. În prezent, şi alte săli de cinema din reţeaua RomâniaFilm sunt în curs de modernizare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici