Sistemul de operare Windows împlineşte 30 de ani - FOTO

Sistemul de operare Windows, creat de compania Microsoft, "împlineşte", vineri, vârsta de 30 de anit, potrivit unui articol publicat de site-ul theverge.com, care propune cititorilor săi şi o "istorie vizuală" a felului în care a evoluat acest produs informatic.

674 afișări
Imaginea articolului Sistemul de operare Windows împlineşte 30 de ani - FOTO

Sistemul de operare Windows împlineşte 30 de ani (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Revoluţia computerelor personale (PC) a început în urmă cu exact 30 de ani. Compania Microsoft a lansat prima versiune a sistemului ei de operare Windows, pe 20 noiembrie 1985, pentru a înlocui sistemul MS-DOS, deoarece interfeţele grafice erau din ce în ce mai apreciate. A fost un moment istoric, care a netezit calea spre versiunile moderne de Windows din zilele noastre. Deşi Windows 10 nu seamănă deloc cu Windows 1.0, actualul sistem de operare al companiei Microsoft include încă multe de dintre elementele structurale originale, precum "scroll bars", meniuri "drop-down", pictograme, căsuţe de dialog şi aplicaţii precum Notepad şi MS Paint.

Windows 1.0 a deschis, de asemenea, calea spre utilizarea pe scară largă a mouse-ului. Utilizatorii care foloseau MS-DOS erau obligaţi să scrie comenzile de pe tastatură, dar, odată cu introducerea pe piaţă a sistemului Windows 1.0, ei puteau să utilizeze mouse-ul şi să deplaseze mai multe ferestre pe ecran cu ajutorul unui simplu clic. Alături de celebrele Macintosh originale (produse de compania Apple, n.r.), mouse-ul a revoluţionat complet modul în care consumatorii interacţionau cu computerele. În acea epocă, mulţi utilizatori s-au plâns însă că Windows 1.0 se concentra prea mult pe interacţiunea cu mouse-ul decât pe comenzile din tastatură. Deşi prima versiune de Windows lansată de Microsoft nu a fost bine primită de toţi utilizatorii de computere, ea a dat startul unei competiţii aprige între Apple, IBM şi Microsoft în ceea ce priveşte fabricarea de computere personale pentru publicul larg.

În 1985, Windows 1.0 necesita două floppy disk-uri, memorie de 256 kilobytes şi o placă grafică. Dacă utilizatorul dorea să ruleze programe multiple, atunci ei aveau nevoie de un PC cu un hard-disk şi o memorie de 512 kilobytes. Utilizatorii nu ar putea să ruleze niciun program cu o memorie de 256 kilobytes pe PC-urile actuale, dar acele specificaţii de bază au reprezentat doar începutul. Deşi Apple se detaşase ca lider, în epocă, în ceea ce priveşte interfeţele grafice activate prin mouse, compania a rămas concentrată pe combinaţia dintre hardware şi software. Microsoft crease deja sistemul low-cost PC DOS pentru PC-urile produse de IBM şi a rămas ferm poziţionată ulterior ca o companie de software.

Prin Windows 1.0, Microsoft a făcut un pas important, concentrându-se pe aplicaţii şi software.

IBM a menţinut fundamentele arhitecturii PC timp de câţiva ani, dar Microsoft a uşurat munca rivalilor şi dezvoltatorilor de software pentru a crea aplicaţii, asigurându-se că Windows rămâne un sistem relativ deschis, uşor de reconfigurat şi de reglat.

Producătorii de PC-uri au cumpărat masiv sistemul de operare Windows, care a atras sprijinul unor importante companii de software.

Această abordare, de furnizare de software pentru partenerii creatori de hardware, pentru ca aceştia să îşi vândă propriile dispozitive, a creat o platformă uriaşă pentru Microsoft. Este o platformă ce permite utilizatorilor să îşi actualizeze - prin fiecare versiune de Windows - sistemele de operare.

Windows a dominat piaţa computerelor personale în ultimii 30 de ani.

Compania Microsoft a continuat să amelioreze sistemul Windows şi a creat noi funcţii pentru acesta pe diverse dispozitive, iar în prezent s-a aventurat în domeniul "cloud". Abia în prezent, odată cu popularitatea uriaşă de care se bucură telefoanele mobile inteligente şi tabletele, sistemul Windows se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din viaţa sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici