Softuri de spionaj cibernetic fabricate de SUA, depistate în calculatoare din 30 de ţări

Softuri de spionaj cibernetic fabricate în Statele Unite au fost depistate în computere din 30 de ţări, inclusiv în Rusia, China, Iran şi Pakistan, afirmă experţi ai firmei de securitate Kaspersky, potrivit Financial Times.

1123 afișări
Imaginea articolului Softuri de spionaj cibernetic fabricate de SUA, depistate în calculatoare din 30 de ţări

Softuri de spionaj cibernetic fabricate de SUA, depistate în calculatoare din 30 de ţări (Imagine: Shutterstock)

Unele dintre softurile de monitorizare au fost descoperite în hard-drive-uri fabricate de companii precum Toshiba, Western Digital, Seagate şi IBM, precizează experţii.

Dacă va fi confirmat rolul Statelor Unite în dezvoltarea softurilor de spionaj online, va fi afectată şi mai mult reputaţia companiilor americane, puse oricum într-o lumină negativă din cauza dezvăluirilor despre activităţile Agenţiei pentru Securitatea Naţională (NSA).

Publicând detaliile tehnice ale softurilor de spionaj, Kaspersky a precizat că acestea au fost introduse de un grup care "depăşeşte orice imaginaţie în privinţa complexităţii şi sofisticării".

TITLURILE ZILEI

Evitând orice referire directă la NSA, Kaspersky a explicat că instrumentele de spionaj au fost dezvoltate de o entitate numită Equation Group, care ar fi activă de peste 20 de ani. Equation Group are "legături solide" cu creatorii Stuxnet, virusul informatic care a atacat o centrală nucleară iraniană şi care fusese fabricat de Statele Unite şi Israel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici