"Son of Saul", cu Levente Molnar, desemnat cel mai bun film străin la gala Satellite Awards 2016

Lungmetrajul "Fiul lui Saul/ Son of Saul", cu actorul român Levente Molnar în distribuţie, a fost desemnat cel mai bun film străin la cea de-a 20-a ediţie a galei Satellite Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, informează hollywoodreporter.com.

142 afișări
Imaginea articolului "Son of Saul", cu Levente Molnar, desemnat cel mai bun film străin la gala Satellite Awards 2016

"Son of Saul", cu Levente Molnar, desemnat cel mai bun film străin la gala Satellite Awards 2016

Satellite Awards sunt decernate anual de International Press Academy (IPA), o asociaţie de jurnalişti specializaţi în domeniul divertismentului. Premiile Satellite recompensează excelenţa în cinematografie, televiziune şi jocuri video.

"Son of Saul", considerat marele favorit la câştigarea premiului Oscar din 2016 la categoria "cel mai bun film străin", reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes şi a fost distins cu marele premiu al juriului la gala de anul trecut a Festivalului de la Cannes şi a fost desemnat cel mai bun film străin, la ediţia din 2016 a Globurilor de Aur.

TITLURILE ZILEI

Filmul "Son of Saul" este o coproducţie Ungaria-Franţa şi a fost extrem de apreciat de critica de specialitate, fiind în topul preferinţelor acesteia. Subiectul filmului este centrat pe două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz.

Levente Molnár, angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.

"E un subiect care mă interesează personal. Respect şi admir enorm capacitatea acestui popor (evreu) de a rezista prin cultură, educaţie, comunitate. Duc lipsa amalgamului, cândva mult mai accentuat, specific României, dat de convieţuirea paşnică - şi mutual benefică - a diverselor comunităţi (evrei, germani, unguri, armeni, greci etc.). Îmi imaginez cum ar arăta România cu aceste comunităţi. Cred în puterea pe care o poate avea acest «pestriţ» de popoare, naţii, etnii şi îi duc dorul. Nu pot percepe şi înţelege nici până în ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii, capabili de asemenea fapte", spunea Levente Molnár, după includerea filmului în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

Pe de altă parte, marele câştigător al galei Satellite Awards 2016 a fost "Spotlight", de Tom McCarthy, care a obţinut şi trofeul pentru cel mai bun film.

"Spotlight" se numără şi printre peliculele nominalizate la categoria "cel mai bun film" a premiilor Oscar din acest an, care vor fi decernate pe 28 februarie. Cu Rachel McAdams, Billy Crudup, Michael Keaton, Liev Schreiber, Mark Ruffalo şi Stanley Tucci în distribuţie, "Spotlight" prezintă eforturile depuse de jurnaliştii de la publicaţia The Boston Globe, în 2002, într-o anchetă amplă, ce a declanşat un scandal uriaş, după dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de mai mulţi preoţi catolici.

"Spotlight" s-a impus şi la categoriile "cea mai bună distribuţie", "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun scenariu original".

Pe de altă parte, Saoirse Ronan a fost desemnată cea mai bună actriţă, pentru rolul său din "Brooklyn", iar Leonardo DiCaprio a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru partitura din "The Revenant".

Totodată, Alicia Vikander a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru "Daneza/ The Danish Girl", iar Christian Bale, cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru "Brokerii apocalipsei/ The Big Short".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici