Stelian Tănase îl înlocuieşte pe Cătălin Popa în funcţia de director general al Realitatea TV

Stelian Tănase va ocupa funcţia de director general al Realitatea TV, înlocuindu-l pe Cătălin Popa, în timp ce Anamaria Lembrău va fi director editorial al postului, a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu.

116 afișări
Imaginea articolului Stelian Tănase îl înlocuieşte pe Cătălin Popa în funcţia de director general al Realitatea TV

Stelian Tănase îl înlocuieşte pe Cătălin Popa în funcţia de director general al Realitatea TV (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

"Funcţia de director general al Realitatea TV va fi preluată de către domnul Stelian Tanase, care va face echipă cu doamna Anamaria Lembrau în calitate de director editorial", a spus Sorin Freciu.

Întrebat de ce a fost înlocuit Cătălin Popa, Sorin Freciu a răspuns: "Este o decizie luată de comun acord de către Cătălin Popa cu acţionarul majoritar. Cătălin va rămâne în companie într-o funcţie pe care o vom anunţa la momentul potrivit". Contactat de MEDIAFAX, Cătălin Popa nu a dorit să comenteze înlocuirea sa.

Stelian Tănase a declarat, pentru MEDIAFAX, că este la Paris şi că a aflat marţi seară despre numirea sa în funcţia de director general, poziţie pe care o va ocupa de la 1 octombrie.

"Mi-am dat acceptul prin telefon. Am discutat cu patronul postului Sorin Ovidiu Vântu săptămâna trecută şi a fost o surpriză pentru mine că lucrurile s-au devansat. Este o discuţia mai veche la vârf. Eu am un proiect în cap pe care vreau să-l realizez", a explicat Stelian Tănase.

Stelian Tănase a spus că se va întoarce vineri la Bucureşti. "O să luăm punct cu punct problemele, pentru că eu nu am fost niciodată implicat în partea administrativ - financiară a postului, deşi sunt acolo de zece ani", a mai spus Stelian Tănase.

Totodată, Stelian Tănase a spus că nu ştie în acest moment dacă o să mai modereze emisiunile "3x3" şi "Tănase şi Dinescu", la Realitatea TV.

Întrebat dacă o să-l menţină în echipa sa pe Cătălin Popa, Stelian Tănase a spus: "Nu ştiu care este situaţia lui. Ţine tot de domnul Vântu".

Pe de altă parte, Anamaria Lembrău, care din iunie 2010 ocupa poziţia de director editorial al The Money Channel, va fi înlocuită din funcţia pe care o deţine la televiziunea de business a grupului Realitatea-Caţavencu.

"Anamaria Lembrău va fi înlocuită din funcţia de la Money Channel, vom face acest anunţ în perioada următoare. Conducerea canalului este asigurată de Dan Apostol", a precizat Sorin Freciu.

Stelian Tănase este un scriitor, politolog, publicist şi analist politic român. În prezent, Stelian Tănase este moderator al emisiunii "3x3", difuzată sâmbăta, de la ora 16:15, pe Realitatea TV. Totodată, la aceeaşi televiziune, Stelian Tănase este gazda talk-show-ului "Tănase şi Dinescu", difuzat în direct vineri, de la ora 22:00, al cărui invitat permanent este Mircea Dinescu, potrivit site-ului realitatea.net.

Anamaria Lembrău a fost numită în iunie 2010 director editorial al The Money Channel. Anamaria Lembrau are 16 ani de experienţă în presă şi lucrează în grupul Realitatea-Caţavencu din anul 2004. Ea a ocupat, pe rând, funcţiile de editor-şef, director de ştiri şi Newsdesk Manager la Realitatea TV.

Televiziunea de ştiri Realitatea TV face parte din grupul de media Realitatea-Caţavencu, care este controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici