STUDIU: 42% dintre consumatorii de internet din România urmăresc zilnic materiale video online

Aproximativ 42% dintre consumatorii de internet din România urmăresc zilnic materiale video online, iar o treime accesează materialele video de pe smartphone, potrivit celui mai recent raport al reţelei ZenithOptimedia.

281 afișări
Imaginea articolului STUDIU: 42% dintre consumatorii de internet din România urmăresc zilnic materiale video online

Zenith: 42% dintre consumatorii de internet din România urmăresc zilnic materiale video online (Imagine: hepta)

Dispozitivele mobile vor fi catalizatorul creşterii consumului online video în 2016, iar consumul zilnic de online video va creşte cu până la 23,3%, în 2015, şi cu 19,8%, în 2016, potrivit previziunilor Online Video Forecast, cel mai recent raport al reţelei ZenithOptimedia (din care face parte Zenith România) în colaborare cu Newcast, divizia sa globală de branded content.

Această creştere a consumului video este generată de creşterea numărului utilizatorilor de smartphone şi de tablete la nivel global, împreună cu schimbările survenite în comportamentul consumatorilor. Pentru consumul de online video pe dispozitivele mobile se preconizează o creştere cu 43,9%, în 2015, şi cu 34,8%, în 2016. În acelaşi timp, consumul video pe dispozitivele non-mobile va continua să crească, dar la un nivel mai moderat: cu 9,5%, în 2015, şi cu 6,5%, în 2016.

ZenithOptimedia preconizează că mobile-ul va deveni principala platformă de vizualizare online video în 2016. În 2012, consumul online video pe dispozitivele mobile era de 22,9%. Până în 2014, acest procent a crescut la 40,1% şi este de aşteptat ca acesta să ajungă la 52,7%, în 2016, şi 58,1%, în 2017.

În România, 42% dintre consumatorii de internet urmăresc zilnic materiale video online, iar o treime accesează materialele video de pe smartphone, potrivit aceluiaşi studiu.

Pe de altă parte, conform ZenithOptimedia, investiţiile în video online vor reprezenta în curând o optime din consumul total de internet.

Cota video online din cheltuielile de publicitate pentru digital la nivel mondial este în creştere rapidă: 8,8%, în 2012, şi 10,2%, în 2014. Până în 2017 este de aşteptat să crească la 12,8%. Video online este categoria cu cea mai rapidă creştere de publicitate pe internet, fiind prognozată o creştere de 28,9% la nivel mondial în 2015, urmată de 22,5%, în 2016, şi 19,7%, în 2017.

În România, cota video online a ajuns la 4,8% în 2014, în creştere de la 2,1% în 2012, precizează ZenithOptimedia, citând Internet Advertising Revenue Report.

"Consumatorii din întreaga lume îmbrăţişează rapid video online pentru diversitatea conţinutului. Cei mai fervenţi utilizatori sunt tinerii, segment mai greu de atins cu mediile clasice. Brandurile descoperă în video online o modalitate deosebit de eficientă de a atinge aceste segmente nu doar prin publicitate, ci deopotrivă prin branded content; conţinut care poate răspunde aşteptărilor consumatorilor într-un mod mai captivant decât este posibil cu mesaje scurte", spune Mark Waugh, Global Managing Director Newcast.

Cifrele de consum video şi numărul de telespectatori se referă la cele 40 de pieţe cheie cuprinse în acest raport, iar cifrele pentru adspend video online sunt la nivel mondial.

Zenith Romania, parte a reţelei internaţionale ZenithOptimedia, este una dintre cele mai importante agenţii de comunicare din România.

ZenithOptimedia este una dintre principalele reţele internaţionale de servicii media, ce deţine 250 de birouri în 74 de ţări. Face parte din Publicis Groupe, al treilea grup de comunicare la nivel global, clasat pe locul al doilea la nivel internaţional în categoria grupurilor de consultanţă şi media buying.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici