- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Sumă record pentru unul dintre "Gânditorii" lui Rodin
Una dintre sculpturile din seria "Gânditorul", realizată de maestrul francez Auguste Rodin, a fost vândută pentru suma de 4,2 milioane de dolari la o licitaţie organizată la Paris, stabilind un record pentru această colecţie, au anunţat reprezentanţii casei Drouot.

Această sculptură din bronz, înaltă de doar 72,5 centimetri, a stabilit un record pentru întreaga colecţie a "Gânditorilor", o serie de 21 de sculpturi realizate de Auguste Rodin la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
"Gânditorul", una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume, prezintă silueta unui bărbat gol, stând pe o piatră, privind în jos, cu cotul drept sprijinit pe genunchiul stâng şi ţinându-şi bărbia în palma dreaptă.
Realizate iniţial pentru a face parte dintr-un proiect monumental al maestrului Rodin, intitulat "Porţile Iadului", inspirat din opera poetului şi filosofului italian Dante, sculpturile din seria "Gânditorului" au primit o nouă semnificaţie, devenind un simbol al doctrinei socialiste în timpul crizei politice din Franţa din 1906.

Sculptorul, graficianul şi pictorul francez Auguste Rodin a murit în 1917, la vârsta de 77 de ani.
Artistul a revoluţionat limbajul sculpturii, fiind considerat de mulţi critici drept cel mai mare sculptor după Michelangelo. Rodin şi-a demonstrat modernitatea nu doar prin stilul conceptual al lucrărilor sale, ci şi prin modul de expunere, alegând spaţiile în aer liber.

În 1907, în atelierul său a lucrat şi Constantin Brâncuşi, care, părăsind studioul după numai câteva luni, şi-a justificat plecarea spunând: "Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori!".
-
Ponta: Fostul Guvern să explice de ce a dat bani la 810 primării
Politic astăzi, 14:47
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Palatul Victoria, că fostul Guvern va trebui să explice de ce a dat bani la 810 primării care nu aveau înregistrate niciun fel de datorii şi niciun program european necofinanţat. citeşte tot
-
AVERTIZARE DE INUNDAŢII: Râurile din zece bazine hidrografice rămân sub avertizare, până sâmbătă după-amiază
Social astăzi, 14:34
Râurile din zece bazine hidrografice, majoritatea din sud-vestul ţării, rămân sub avertizare de inundaţii, până sâmbătă după-amiază, cele mai mari riscuri fiind în judeţul Mehedinţi, pe Motru şi pe afluentul său Coşuştea, care sunt sub cod portocaliu, potrivit INHGA. citeşte tot





Nu exista comentarii