SUSPICIUNI DE PLAGIAT: Profesorul universitar care a avizat cartea lui Copos: „Domnul Copos a citat, e onest, nu ca Ponta, plagiator”

Gheorghe Copos, eliberat condiţionat marţi din Penitenciarul Rahova, a scris cinci „lucrări ştiinţifice” în cele 13 luni cât a stat la închisoare. Una dintre ele a fost publicată în 2014 la Editura Niculescu, însă Copos a ridicat tot tirajul, cartea neputând fi găsită public, potrivit gandul.info. Un absolvent de istorie susţine însă că titlul cărţii lui Copos este similar cu lucrarea sa de masterat, iar profesorul care i-a prefaţat lucrarea este chiar cel care i-a scris şi prefaţa cărţii lui Copos, existând astfel suspiciuni de plagiat.

953 afișări
Imaginea articolului SUSPICIUNI DE PLAGIAT: Profesorul universitar care a avizat cartea lui Copos: „Domnul Copos a citat, e onest, nu ca Ponta, plagiator”

SUSPICIUNI DE PLAGIAT: Profesorul universitar care a avizat cartea lui Copos: „Domnul Copos a citat, e onest, nu ca Ponta, plagiator”. CUM ARATĂ CARTEA

Una dintre aceste lucrări, „Alianţe matrimoniale în politicile principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, a fost publicată în 2014 la Editura Niculescu, iar profesorul Stelian Brezeanu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, i-a semnat prefaţa, conform unui document al Bibliotecii Naţionale.

Un absolvent de Istorie, Cătălin Parfene, a susţinut însă pe contul său de Facebook că în 2005 a scris o lucrare de masterat pe o temă identică, intitulată "Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI". Îndrumătorul său de masterat a fost acelaşi profesor care i-a prefaţa şi lucrarea lui Copos, existând astfel suspiciunea unui plagiat.

TITLURILE ZILEI

„Dragi tovarăşi, vă supun atenţiei un posibil şi cât se poate de plauzibil plagiat (...) Sunt mai mult decât interesat de cartea lui Copos (repet: de negăsit!) pentru a vedea cum « autorul » completează, modifică, revoluţionează această nişă de cercetare de care m-am ocupat”, scrie Cătălin Parfene.

Cartea lui Copos nu poate fi găsită însă la editura care a publicat-o. „Tot tirajul a fost ridicat de către autor. Cartea nu este disponibilă”, a declarat pentru gândul un reprezentant al Editurii Niculescu. Conducerea editurii nu a putut fi contactată, pentru că ar fi plecată în străinătate. Orice autor îşi poate publica o carte în condiţiile în care plăteşte singur un anumit număr minim de exemplare tipărite.

Copos, fascinat de politica de alianţe prin căsătorii a lui Napoleon. Profesorul care i-a coordonat cartea: ”Autorul ne surprinde”

În argumentul cărţii sale „Alianţele matrimoniale ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, pe care Gheorghe Copos a scris-o în timp ce se afla în penitenciar şi pe care Gândul a consultat-o la Biblioteca Naţională, omul de afaceri explică de ce a abordat acest subiect: „personajul istoric care m-a fascinat mereu este Napoleon Bonaparte”.

Copos vorbeşte despre cum Napoleon şi-a folosit surorile şi fraţii în căsătorii cu alţi lideri sau persoane influente, pentru a crea alianţe strategice. Profesorul de istorie Stelian Brezeanu, cel care i-a semnat prefaţa cărţii, admiră „modul riguros de organizare a materialului documentar”, bunul-simţ şi logica autorului Copos. Un absolvent de master în Istorie, a cărui lucrare a fost coordonată de acelaşi profesor Stelian Brezeanu, susţine că omul de afaceri a abordat exact acelaşi subiect cu cel al masteratului său, existând suspiciunea de plagiat.

Gheorghe Copos explică, în argumentul cărţii sale publicate la Editura Niculescu în 2014, al cărei tiraj l-a cumpărat integral, că a abordat subiectul „Alianţele matrimoniale ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” pentru că este fascinat de Napoleon Bonaparte şi de modul în care acesta a folosit căsătoriile fraţilor şi surorilor sale pentru a crea alianţe strategice. Gândul a consultat cartea lui Copos la Biblioteca Naţională a României.

Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul

„Aş dori să explic cititorilor care este sursa interesului meu pentru domeniul abordat în prezenta lucrare, respectiv „Alianţele matrimoniale ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”. Trebuie să spun aici că personajul istoric care m-a fascinat mereu este Napoleon Bonaparte. Îl admir pentru geniul său, militar şi, poate, mai ales, pentru cel juridic. Războaiele s-au terminat, Imperiul său a dispărut, dar Codul Civil a rămas, aşa cum Napoleon a anticipat! Între alte lucruri legate de Napoleon, m-a impresionat modul în care acesta a ştiut să îi implice pe membrii familiei sale în realizarea idealurilor pe care el însuşi le slujea, considerându-le ca reprezentând binele naţiunii sale”, scrie Gheorghe Copos în Argumentum-ul cărţii sale.

„Am ales să studiez această perioadă – Evul Mediu autohton – deoarece, pentru mine, ea reprezintă „epoca de aur” a istoriei românilor, când Principatele Române tratau sau, după caz, se luptau, de la egal la egal, cu marile puteri din zonă şi când acestea făceau parte din cercul select al statelor din comunitatea bizantină”, mai scrie Copos.

Pe de altă parte, profesorul de istorie Stelian Brezeanu, cel care i-a scris prefaţa la carte şi cel care i-a coordonat în 2005 lucrarea de masterar cu aceeaşi temă lui Cătălin Parfene, absolvent de Istorie, se declară impresionat de scrierea lui Copos.

„Autorul, domnul Gheorghe Copos, ne surprinde în studiul de faţă prin modul riguros de organizare a materialului documentar pe care l-a cercetat şi căruia i-a detaşat constantele şi schimbările. Autorul reţine, cu bun-simţ şi logică, consecinţele impactului devastator al expansiunii islamice asupra Europei şi, în particular, asupra Principatelor Române, în cursul a două secole, 1400-1600”, scrie Brezeanu, în „Cuvântul înainte” al cărţii lui Copos.

Într-un interviu acordat Pro Sport, profesorul Stelian Brezeanu spune că i-ar da o notă de 6-7 lucrării lui Copos, pe care a citit-o înainte să îi scrie prefaţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici