Târg tradiţional la Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea este liberă

Astăzi şi mâine (13, 14 august) puteţi vizita Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! între orele 10.00 si 18.00 în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Intrarea Monetăriei nr. 3.

810 afișări
Imaginea articolului Târg tradiţional la Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea este liberă

Târg tradiţional la Muzeului Naţional al Ţăranului Român (Imagine: Victor Ciupuliga/ Arhiva Mediafax Foto)

Şi-au anunţat prezenţa meşteri şi artizani din toate zonele ţării: ţesătoare, iconari, cusătorese, negustori cu mobilier şi unelte ţărăneşti, dar şi tineri artişti cu bijuterii, obiecte casnice şi de decor, vestimentaţie pictată manual, sticlă pictată, jucării, ceramică şi obiecte decorative,

Negustori din toată ţara vor fi prezenţi cu ţesături, mobilier, ceramică şi alte obiecte ţărăneşti din toate zonele ţării, dar şi cu obiecte din perioada interbelică: cărţi, patefoane, porţelanuri, bronzuri, bijuterii.

Ca de obicei, puteţi târgui fel de fel de bunăţăti: legume proaspete, turtă dulce şi covrigi, păjituri tradiţionale din Maramureş, plăcinte domneşti, miere şi produse apicole, ţuică bio de la Cuca, dulceţuri şi siropuri naturale de la Tărtăşeşti, vinuri de la Panciu.

Gospodine pricepute din Dâmboviţa vor pregăti la ceaun mâncare ca la bunica acasă: ciorbă de fasole cu afumătură, ciolan fiert în vin, varză călită cu cârnaţi, legume şi ciuperci la grătar, lipie coaptă.

Intrarea este liberă

.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici