Televiziunea AXN Spin a intrat în grila de cablu a RCS&RDS

AXN Spin, o televiziune dedicată tinerilor, a fost introdusă săptămâna trecută în grila de cablu digital a RCS&RDS, au confirmat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

23583 afișări
Imaginea articolului Televiziunea AXN Spin a intrat în grila de cablu a RCS&RDS

Televiziunea AXN Spin a intrat în grila de cablu a RCS&RDS

Televiziunea AXN Spin nu a fost introdusă şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

Până în momentul difuzării acestei ştiri, RCS&RDS şi Sony Pictures Television (SPT) Networks, compania care deţine AXN Spin, nu au făcut un anunţ oficial privind intrarea acestei televiziuni, începând din 2 iunie, în grila de cablu digital a operatorului de cablu.

AXN Spin, o televiziune ale cărei programe se adresează publicului tânăr cu vârste cuprinse între 13 şi 25 ani, s-a lansat în România în martie 2013.

TITLURILE ZILEI

Pe de altă parte, în prezent în grilele RCS&RDS se află şi televiziunile AXN, AXN White, AXN Black şi AXN HD.

SPT Networks este prezent pe piaţa a audiovizualului din România prin AXN (televiziune tematică de filme), AXN White (televiziune de filme şi seriale - dedicată publicului preponderent feminin), AXN Black (televiziune de filme şi seriale - dedicată publicului preponderent masculin), AXN Spin (televiziune dedicată tinerilor), AXN HD, AXN Player (player online) şi AXN Now (serviciul video on-demand).

Sony Pictures Television (SPT), o companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei de televiziune. Compania produce şi distribuie programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici