Televiziunea Estrada TV a cerut în instanţă anularea unei amenzi de 100.000 de lei aplicată de CNA

Societatea Estrada TV SRL, care deţine licenţa televiziunii Estrada TV şi care a fost amendată de CNA, pe 26 februarie, cu 100.000 de lei din cauza promovării unor tratamente naturiste de către Stelian Fulga, "terapeut şcolit de călugării shaolin", a cerut în instanţă anularea sancţiunii.

188 afișări
Imaginea articolului Televiziunea Estrada TV a cerut în instanţă anularea unei amenzi de 100.000 de lei aplicată de CNA

Televiziunea Estrada TV a cerut în instanţă anularea unei amenzi de 100.000 de lei aplicată de CNA

Informaţia a fost făcută publică în şedinţa de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în care Consiliul a analizat o adresă primită de la Estrada TV SRL. Prin această adresă, societatea Estrada TV SRL a solicitat CNA reanalizarea sancţiunii de 100.000 de lei pe care Consiliul a aplicat-o televiziunii Estrada TV şi transformarea acesteia în avertisment.

CNA a respins însă solicitarea, având în vedere că societatea Estrada TV SRL a acţionat deja în instanţă Consiliul în această speţă.

Estrada TV SRL a dat în judecată CNA printr-un dosar înregistrat pe 11 martie, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, potrivit informaţiilor publicate pe Portalul Instanţelor de Judecată.

Estrada TV SRL a solicitat instanţei anularea Deciziei CNA, din 26 februarie, prin care Estrada TV a fost amendată cu 100.000 de lei. Până în prezent nu a fost stabilit un termen în acest dosar.

CNA a amendat, pe 26 februarie, cu 100.000 de lei - jumătate din amenda maximă posibilă, potrivit legislaţiei audiovizualului -, Estrada TV, din cauza promovării unor tratamente naturiste de către Stelian Fulga, care s-a prezentat în emisiuni ale televiziunii ca fiind "terapeut şcolit de călugării shaolin".

Consiliul a analizat atunci mai multe emisiuni difuzate de Estrada TV, în care Stelian Fulga recomanda mai multe tratamente naturiste care, după cum a spus acesta, vindecă boli grave, precum hepatita B şi cancerul.

Membrii Consiliului au spus că modul în care a fost făcută promovarea tratamentelor naturiste de Stelian Fulga în respectivele programe a încălcat mai multe articole din legislaţia audiovizualului. De asemenea, programele de teleshopping nu au fost marcate aşa cum impune legislaţia audiovizualului.

Sancţiunea de 100.000 de lei a fost aplicată pentru încălcarea mai multor articole din legislaţia audiovizualului, între care articolul 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor", dar şi a articolului 29, alineatul 1, literele a şi f din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise; să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei".

Televiziunea generalistă Estrada TV a fost lansată în 2013 de Valentin Iliescu, care a fost ministru PDL pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernele Boc şi Ungureanu şi care a fost numit, în luna iunie a anului trecut, de premierul Victor Ponta în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Estrada TV este şi una dintre televiziunile din cauza cărora Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În luna octombrie 2014, la sediul CNA au avut loc percheziţii ale DNA, iar, la momentul respectiv, surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că aceste percheziţii ar fi avut legătură cu sancţionarea mai multor televiziuni, între care se număra şi Estrada TV. În acest caz, DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2014.

De asemenea, Estrada TV a intrat în atenţia CNA în 2014 din cauza mai multor încălcări ale legislaţiei audiovizualului. Potrivit unor informaţii prezentate în şedinţa din 16 septembrie 2014, Estrada TV a primit licenţă audiovizuală pe 27 iunie 2013, pentru a fi difuzată în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa. La momentul respectiv, asociaţii societăţii Estrada TV SRL, care a obţinut licenţa, erau Valentin Iliescu (50%) şi Mădălina Iliescu (50%).

Însă, în urma unui control efectuat de departamentele de specialitate ale CNA la Estrada TV, s-a constatat că nu este respectată zona de difuzare prevăzută în licenţa audiovizuală aprobată de Consiliu, programele fiind de interes numai pentru Bucureşti. Totodată, CNA a constatat că Estrada TV nu a respectat orarul de emisie şi structura serviciului de programe aprobat de Consiliu pe 27 iunie 2013, la primirea licenţei. În plus, unele emisiuni în reluare au fost transmise fără această menţiune, iar în alte emisiuni a fost făcută publicitate mascată, conform informaţiilor prezentate în şedinţa CNA din 16 septembrie 2014.

CNA a decis la momentul respectiv să se realizeze o monitorizare pe conţinutul difuzat de Estrada TV, o perioadă mai lungă de timp. Ulterior, societatea Estrada TV SRL a transmis CNA trei notificări, între care şi una prin care anunţa Consiliul privind întreruperea emisiei din cauza unor probleme de natură tehnică. Termenul legal până la care Estrada TV avea permisiunea să întrerupă emisia a expirat pe 28 decembrie 2014.

Pe de altă parte, Valentin Iliescu - care era atât acţionar şi administrator al societăţii Estrada TV SRL, cât şi realizator de emisiuni la Estrada TV - a renunţat la calitatea de administrator, acţionar şi realizator la această televiziune, în contextul numirii sale, în luna iunie 2014, în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul.

De asemenea, structura acţionariatului Estrada TV SRL a fost modificată. În prezent, asociaţii societăţii sunt Denisa-Steliana Alui-Gheorghe (75%) şi Gheorghe Constantin Alui-Gheorghe (25%).

Pe 16 decembrie 2014, CNA i-a audiat pe reprezentanţii societăţii şi a aprobat o solicitare a societăţii Estrada TV SRL de transformare a licenţei Estrada TV dintr-una prin reţele de comunicaţii electronice, care emite local, în licenţă prin satelit, care poate emite la nivel naţional. De asemenea, CNA a aprobat şi mutarea amplasamentului studioului Estrada TV, de pe strada Lipscani în zona Berceni.

În schimb, CNA a respins solicitarea Estrada TV SRL de aprobare a modificării a denumirii televiziunii Estrada TV în Estrada TV - Televiziunea seniorilor. Totodată, CNA a respins solicitarea Estrada TV SRL de modificare a formatului televiziunii Estrada TV din generalist în tematic (televiziune dedicată seniorilor, cu vârsta de peste 50 de ani).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici