Televiziunea generalistă Giga TV Bucureşti a primit licenţă audiovizuală de la CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, joi, licenţă audiovizuală televiziunii generaliste Giga TV Bucureşti, la solicitarea S.C. Sonic Media SRL Piatra Neamţ, şi postului TV Giurgiu, la solicitarea Nova Force Tehnic SRL Giurgiu.

7457 afișări
Imaginea articolului Televiziunea generalistă Giga TV Bucureşti a primit licenţă audiovizuală de la CNA

Televiziunea generalistă Giga TV Bucureşti a primit licenţă audiovizuală de la CNA (Imagine: Shutterstock)

Televiziunea va emite prin satelit, zilnic, între orele 7.00 - 00.30. Potrivit proiectului remis CNA, se estimează intrarea în emisie în maximum 15 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale.

Reprezentanţii Giga TV, George Harabagiu, director executiv redacţional, şi Daniel Ghita, administratorul societăţii din Piatra Neamţ, prezenţi la şedinţa CNA, au precizat că în termen de 90 de zile de la obţinerea licenţei vor fi achiziţionate materialele necesare.

Potrivit proiectului depus la CNA, în prima etapă de dezvoltare, Giga TV va emite în Bucureşti şi în întreaga zonă de est a României, urmând să se extindă în toată ţara.

Cu un format generalist, televiziunea va difuza producţie proprie în proporţie de 54,14% şi producţii ale altor producători - 45,86%. Vor fi difuzate programe de divertisment şi alte tipuri de programe (35,76%), programe de informare (25,71%), programe educative, culturale şi religioase (17,96%), filme (8,57%), publicitate (12%).

Investiţia iniţială va fi de 400.000 de euro şi ulterior va mai fi alocată suma de 87.000 de euro pentru staţia sol, potrivit proiectului depus la CNA.

Finanţarea activităţii se va realiza pentru început din împrumuturi, dar şi din surse proprii. Societatea Sonic Media nu înregistrează nicio datorie la bugetul de stat şi a realizat în ultimii doi ani profit, potrivit proiectului.

S.C. Sonic Media SRL Piatra Neamţ îl are ca acţionar unic pe Alexandru Ioan Bania, potrivit documentaţiei remise CNA.

Membrii Consiliului au votat în unanimitate pentru acordarea licenţei pentru Giga TV Bucureşti.

De asemenea, în şedinţa de joi, CNA a acordat licenţă audiovizuală societăţii Nova Force Tehnic SRL Giurgiu, pentru TV Giurgiu. Televiziunea locală va fi una de tip generalist şi va emite prin reţelele de comunicaţii electronice ce aparţin societăţilor Cabmedia Serv SRL (14 localităţi din judeţul Giurgiu) şi Media Sud SRL (70 de localităţi din judeţele Giurgiu şi Teleorman), potrivit proiectului depus la CNA.

Programul de difuzare va fi de 24 de ore pe zi, producţia proprie ocupând 71%, iar programele altor producători - 29%. Valoarea investiţiei este de 360.000 de euro.

Acţionarii SC Nova Force Tehnic SRL Giurgiu sunt Nicolae Viorica (50%) şi Nicolae Florian (50%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici