"Testamentul lui Abraham", de Igor Bergler – mai întâi în toată ţara, abia apoi la Timişoara

"Testamentul lui Abraham", cel de-al doilea roman semnat de Igor Bergler (disponibil în librăriile din toată ţara de la 1 octombrie), porneşte în turneu de promovare prin ţară; prima oprire – Timişoara, oraşul natal al autorului, pe 27 octombrie, ora 18.00, la Librăria Cartea de nisip.

835 afișări
Imaginea articolului "Testamentul lui Abraham", de Igor Bergler – mai întâi în toată ţara, abia apoi la Timişoara

"Testamentul lui Abraham", de Igor Bergler – mai întâi în toată ţara, abia apoi la Timişoara

"Tocmai m-am întors cu bateriile încărcate de la Târgul de carte de la Frankfurt, cel mai mare din lume. Au fost întâlniri foarte reuşite cu editori şi agenţi din întreaga lume. Dar înainte de a ieşi cu cartea în lume, trebuie să satisfacem publicul românesc, care începe să devină covârşitor de numeros." – Igor Bergler

Romanul "Testamentul lui Abraham" (Editura Litera, 2017) a izbutit performanţa de a genera o schimbare de paradigmă pe piaţa românească de carte. După ce "Biblia pierdută", primul roman al autorului, lansat în 2015, a fost vândut până în prezent în peste 100.000 de exemplare (din care puţin peste 10.000 de exemplare precomandate), "Testamentul lui Abraham" a contabilizat peste 13.000 de exemplare precomandate şi a fost vândut deja, de la lansare, în 25.000 de exemplare.

Pentru piaţa românească de carte, practica precomenzii este una nouă – ea presupune şi o susţinută şi coerentă campanie de marketing şi oferă şi o seamă de avantaje cititorilor. De pildă, toate exemplarele cumpărate prin precomandă sunt semnate de autor.

În ceea ce priveşte campania de marketing care a precedat şi susţinut lansarea romanului "Testamentul lui Abraham", aceasta este una inteligentă, inovativă şi integrată şi este declinată pe cele mai vizibile medii.

Detalii despre carte, promoţii speciale, recenzii, interviuri cu autorul, programul turneului naţional de lansare sunt disponibile la adresa:

https://www.facebook.com/testamentulluiabraham/

Cu ani în urmă, au apărut publicaţii periodice, posturi de radio şi TV, care au dus, fiecare, "domeniile lor de activitate" la un alt nivel, superior. Este posibil ca "Testamentul lui Abraham" să facă parte din aceeaşi familie de "produse": adică să fie nu doar un nou roman (bun) ci cartea care să ducă domeniul editorial la nivelul următor. Un fenomen care merită urmărit.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici