"Top Gear" pe Facebook: BBC Worldwide va distribui episoade din populara emisiune auto la preţul de aproximativ 1 euro

BBC Worldwide va distribui episoade din populara emisiune auto "Top Gear" pe platforma de socializare Facebook, la preţul de aproximativ un euro, informează Media Guardian.

130 afișări
Imaginea articolului "Top Gear" pe Facebook: BBC Worldwide va distribui episoade din populara emisiune auto la preţul de aproximativ 1 euro

"Top Gear" pe Facebook: BBC Worldwide va distribui episoade din populara emisiune auto la preţul de aproximativ 1 euro

Divizia comercială a radiodifuzorului public britanic a realizat o aplicaţie de video-on-demand pentru Facebook, prin intermediul căreia internauţii vor putea închiria un număr limitat de episoade din emisiunea "Top Gear", folosind Facebook Credits, o platformă de plăţi.

BBC Worldwide oferă iniţial trei episoade speciale, la preţul de circa un euro. După ce au fost închiriate, episoadele sunt valabile pentru vizionare 48 de ore.

Facebook are circa 700 de milioane de utilizatori la nivel global, dar episoadele din "Top Gear" vor fi disponibile numai pentru utilizatorii din Europa, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada şi Noua Zeelandă.

Luna trecută, BBC Worldwide a încheiat un parteneriat similar, pentru a distribui episoade din "Doctor Who".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici