TOPUL grupurilor pay TV cu cele mai mari venituri din Europa

Viacom va înregistra cele mai mari venituri dintre toate grupurile de televiziune cu plată, în acest an, în Europa, pe următoarele locuri în acest clasament situându-se companiile Eurosport şi Discovery, potrivit unui studiu al Digital TV Research.

212 afișări
Imaginea articolului TOPUL grupurilor pay TV cu cele mai mari venituri din Europa

TOPUL grupurilor pay TV cu cele mai mari venituri din Europa

Conform estimărilor din studiul Digital TV Research, citat de WorldScreen, Viacom va înregistra în acest an în Europa venituri de 749 milioane de dolari.

Pe locul al doilea în topul grupurilor internaţionale pay-TV (cu plată, n.r.) care vor atrage cele mai mari venituri în Europa în acest an se situează Eurosport (651 milioane de dolari), poziţia a treia în clasament fiind ocupată de compania Discovery (620 milioane de dolari).

Studiul Digital TV Research include 225 de reţele de televiziune internaţionale, care fac parte din 11 grupuri.

În acest studiu se mai spune că este de aşteptat ca Viacom să rămână cel mai mare grup de televiziune la nivel european şi în următorii ani. Conform studiului, veniturile Viacom vor ajunge la aproximativ 975 milioane de dolari în 2018, an în care compania va fi urmată tot de Eurosport (801 milioane de dolari) şi Discovery (772 milioane de dolari).

Însă, până în 2018, grupurile Discovery şi Eurosport ar putea să fuzioneze. În decembrie 2012, Discovery Communications a anunţat că va prelua 20% din grupul Eurosport, deţinut de compania media franceză TF1, pentru o sumă de 170 de milioane de euro.

Pe de altă parte, conform Digital TV Research, piaţa totală de pay TV din Europa a fost de 4,21 miliarde de dolari anul trecut. Veniturile totale atrase de pay TV în Europa vor creşte la aproximativ 5,52 miliarde de dolari, până în 2018.

Banii plătiţi de cablişti pentru distribuirea posturilor pay TV continuă să fie principala sursă de venit a acestui sector de televiziune. Însă veniturile televiziunilor provenite din taxa pe abonat au stagnat.

Astfel, veniturile din distribuţia televiziunilor pay TV au fost de 2,91 miliarde de dolari în 2012 şi vor creşte cu 14,1%, ajungând la 3,32 miliarde de dolari în 2018, potrivit estimărilor din acest studiu.

Veniturile din publicitate ale televiziunilor pay TV de pe piaţa europeană vor creşte cu 69 de procente, de la 1,3 miliarde de dolari în 2012, la 2,2 miliarde de dolari, în 2018.

Potrivit lui Nicholas Moncrieff, autorul studiului, unele regiuni din Europa au fost mai afectate decât altele de recesiune. Conform acestuia, previziunile pentru piaţa pay TV din Marea Britanie sunt optimiste, în timp ce pieţele din Spania, Portugalia şi Italia nu vor înregistra creşteri până anul viitor.

Toate cele trei grupuri citate în acest studiu - Viacom, Eurosport şi Discovery - distribuie în prezent televiziuni în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici